Mi-a luat ceva timp până să mă apuc să citesc această carte. O aveam salvată în Kindle de mai bine de jumătate de an. De fiecare dată am amânat momentul dar acum două zile m-am decis să o citesc. Nu știu cum se face dar de fiecare dată cărțile de genul ăsta mă cam dau peste cap. E un întreg labirint. Nu știu unde începe și unde se termină.
Cartea este scrisă atât de bine, că parcă trăiești odată cu personajele. Cu fiecare frază citită mai înțelegi puțin și totuși nu înțelegi nimic. Legătura dintre avocat și copilul acuzat este destul de puternică, adultul arătând empatie și amintindu-și anumite lucruri care au avut legătură cu propria lui copilărie.
Este prezentat în paralel atât prezentul cât și trecutul. Un lucru care mi-a placut și m-a ajutat să înțeleg mai bine întreaga poveste. Inteligența și capacitatea de autocontrol a copilului pur și simplu șochează. Descrierea cărții o găsiți mai jos.
Un baietel a fost gasit mort pe terenul de joaca. Avocatul londonez Daniel Hunter a ajuns un maestru al cauzelor pierdute. Insa viata sa se schimba atunci cand il cunoaste pe Sebastian, un baiat de unsprezece ani, acuzat ca si-ar fi ucis prietenul.
Pe masura ce afla tot mai multe despre abuzurile din casa lui Sebastian, Daniel este coplesit de amintirile propriei copilarii, cand Minnie, mama sa adoptiva, l-a salvat, pentru ca apoi sa-l tradeze.
Simpatia fata de Sebastian si amintirile dureroase il fac oare pe Daniel sa nu mai vada adevarul? Ce s-a intamplat pe terenul de joaca si cine este vinovat de moartea baietelului? Punand sub semnul intrebarii toate convingerile sale, Daniel intelege cat de grave pot fi consecintele unei erori.
„Daniel era un avocat experimentat in cazuri cu adolescenti: din postura de avocat aparase pusti de cincisprezece ani acuzati de impuscarea membrilor unor bande si cativa adolescenti care se dedasera la jafuri pentru a-si procura droguri. Dar nu avusese nicicand de-a face cu un copil – niciodata nu aparase un baietel. Propria sa copilarie reprezenta unica lui referinta in legatura cu acest subiect.“ – Vinovatul
Ruxandra Ioniță 
Frumoasa recenzie! Multumesc de recomandare!
ApreciazăApreciază
Iti multumesc si eu. 🙂
ApreciazăApreciază
Țin minte finalul ăla…final care m-a șocat. Mi-a plăcut cartea, dar nu iert autoarea pentru final. 🙂
ApreciazăApreciază
Într-o mai mica sau mai mare masura ne nastem cu aceasta gena a vinovatiei purtând-o cu noi toata viata recunoscând-o sau refuzând sa recunoastem ca suntem vinovati de cunostinta si existenta mortii de care , din FRICA si neîntelegerea corecta a ei si a Locuintei ei, prin educatie, perpetuarea din generatie în generatie si dezvoltarea în TIMP al acestei angoase atemporale a îmbatrânirii si mortii fizice, omul nerecunoscator de vinovatia ce o poarta în ADN, traieste o viata …moarta, lipsita de ADEVARUL ABSOLUT,ATEMPORAL (AAA) al nemuririi Sufletului !
Un Weekend sublim dragilor !
ApreciazăApreciat de 1 persoană