Despre oameni

Prima zi la grădiniță și zgomotele din mintea mea…

Ieri a fost pentru prima dată la grădiniță. Despărțirea a fost cu noduri în gât și fluturi în stomac. Și plânsete, țipete, tras de haine și disperarea copilului abandonat.

Azi a vrut să meargă din nou, era entuziasmată, dar când am intrat pe poarta grădiniței a făcut cale întoarsă și a vrut să mergem acasă, supărată pe mine că o las acolo. Asta m-a frânt.

După același ritual care implică plâns din tot sufletul, disperarea din privire și țipat câteva minute, s-a liniștit.

Am ajuns acasă. Am inceput să lucrez. Și mă mir că printre toate manualele și cărțile mele nu se află piese de lego, capete de păpuși, chiloți de elefanți sau suzete de bebeluși.

E multă liniște. Și nu știu ce să fac cu ea. Mă obisnuisem cu haosul, cu totul făcut pe grabă, cu ținutul în brațe în timp ce lucram. Au rămas pisicile, care stau și nu se mișcă de lângă ușă atunci când se apropie ora să merg să o aduc acasă.

Aș face multe dacă aș avea o zi liberă. Aș colora. Aș face o baie fierbinte, SINGURA, as vedea un film sau as citi o carte. Mai repede cred că as dormi.

Oricum nu contează. Nu am nicio zi liberă.

De aproape 4 ani doar ne pupăm, ne tinem în brate, spunem povești și ne jucăm. Deși mi-am dorit de multe ori momente de respiro, cred că nu eram pregătită pentru tăierea cordonului ombilical.

Simt că mi-a fost furat copilul.

Dar când ne vedem avem timp și de povești, și de joacă, și de ținut inimi în plame.

Cartea din geanta

Gândește ca un călugăr – Jay Shetty (recenzie)

Am citit multe cărți de dezvoltare personală dar cartea asta mi-a mers direct la suflet.

Are omul ăsta un stil de a spune lucrurile, astfel încât face lumină în mintea oricărui om o citește.

Cred că este prima carte citită de genul ăsta care aș fi vrut să nu se mai termine.

Este profundă, are aplicații practice care chiar merita încercate.

Vorbește destul de mult despre modul in care reacționăm, despre modul în care percepem și interpretăm anumite lucruri care vin din exterior.

Se pune accent pe imaginea de sine și respectul de sine.

„Identitatea ta e o oglindă acoperită cu praf. Când te uiți pentru prima oară la ea, nu poți distinge cu limpezime cine ești cu adevărat și ce prețuiești. Se prea poate să nu-ți facă plăcere să o cureți, dar nu-ți vei putea vedea adevărata reflexie decât atunci când praful va dispărea.

Toxicitatea e pretutindeni. În mediul înconjurător, în politică, însă sursa acesteia este, de fapt, în sufletele oamenilor. Dacă nu ne curățăm propriile suflete și dacă nu-i inspirăm pe alții să ne urmeze exemplul, vom fi un instrument de poluare a mediului înconjurător. Dar dacă ne purificăm propriile suflete, atunci putem să contribuim cu multă puritate la lumea din jurul nostru.”

Mi-a plăcut mult.
5⭐

Cartea din geanta

Mă iubește, nu mă iubește…

Mă iubește, nu mă iubește… – M.J.Arlidge (352 pag) – Volumul 7 din seria Helen Grace

De câte ori voi citi cartile acestui autor o să vă spun că este autorul meu preferat. E genial.

Persoanajele sunt atât de bine conturate, acțiunea este atât de alertă, scenariul este extrem de palpitant. N-ai cum sa nu îl iubești. N-ai cum.❤️

Helen Grace găsește pe un drum de țară trupul unei femei ce tocmai fusese ucisă în mod brutal, facandu-i-se o gaură in dreptul inimii. Nimic furat, nicio urmă de altercație, totul sugerează ceva atent plănuit.

A doua victimă este un farmacist. Culmea este faptul că un martor prezent la locul faptei este lăsat să scape. Intrebarea este cum își alege victimele. Cine moare? Cine trăiește? Care este următorul pe listă?

Nu vreau să dau spoilere, după jumătatea cărții începi să intelegi asasinul. Culmea este că așa a procedat autorul cu toate cărțile.

Pe de-o o parte ai strânge de gat criminalul, iar pe de altă parte l-ai lua în brațe ca sa îi spui că îl înțelegi și nu e singur în toată povestea.

Ura si setea de razbunare vin din mult prea multe dureri care sunt greu de dus. In spatele unui psihopat se află un suflet chinuit.

Asta reușește Arlidge. Să mă faca să vad omul din spatele acțiunilor terifiante. Și pentru asta îl ador!

Despre oameni

Anul ăsta nu ne-am mai văzut fețele din cauza măștilor, dar ne-am simțit sufletele

S-a așternut praful peste blogul meu. Nu am mai simțit să scriu de foarte mult timp, dar cumva mi s-a făcut dor să adun amintiri aici. S-au împlinit 12 ani de blogging anul ăsta. Nici măcar nu știu când au trecut, dar știu că prin intermediul lui am cunoscut oameni frumoși iar cu unii dintre ei încă mai păstrez legătura.

Anul ăsta a fost unul atipic. Cu de toate. Pandemia m-a pus față în față cu niște situații pe care nu știam dacă o să pot să le duc. Dar am putut. Ca de fiecare dată, de altfel.

Am văzut ce înseamnă să trebuiască să stai departe de cei dragi, pentru a te proteja, dar mai ales pentru a îi proteja. Am vazut cum e să petrecem unele sărbători vazandu-ne prin video call și am experimentat tot ceea ce presupune școala online.

Iris ar fi trebuit să înceapă grădinița dar nu s-a mai putut, iar Eva s-a stresat permanent din cauza meeting-urilor la care nu putea să se logheze, sau din cauza faptului că vorbeau unii peste alții și nu se mai înțelegea om cu persoană.

Dar ușor ușor ne-am adaptat.

Anul ăsta am cunoscut oameni frumoși, am creat legături, am făcut terapie, am învățat o mulțime de lucruri despre mine, am inceput să mă văd, să mă ascult, să mă simt, dar cu totul diferit de anii trecuți.

Anul ăsta am învățat să iert, să accept, să mă iubesc. Sunt recunoscătoare pentru fiecare om, fiecare amintire, fiecare gând și fiecare emoție pe care am trăit-o.

Anul ăsta nu ne-am mai văzut fețele din cauza măștilor, dar ne-am simțit sufletele. Am scris, am desenat, am pictat, am dansat, am inotat, am citit, am memorat, am descoperit, am câștigat.

Anul ăsta am primit în casa mea doi motani fabuloși pe care îi iubesc și care îmi sunt extrem de dragi. Ne bucură sufletul si ne înfrumusețează zilele. Fetele mele se bucură din plin de momentele pisicești.

Anul ăsta mi-am dat seama că fata mea cea mare crește prea repede, iar cea mică nu mai este atât de mică. Ne certăm, ne jucăm, facem planuri, învățăm, creștem împreună.

Anul ăsta am jucat și Rummy, și Monopoly, și cu păpușile Barbie, și cu bebelușii care trebuiau plimbați și hraniti de cea mică. Am inventat jocuri, am gătit împreună, am adunat frunze, am creat povești, am cântat si dansat pe melodii inventate de noi.

Cateodata mai vin navală peste mine doruri, dorința de a avea o familie completă, întreagă, formată din mama + tata + copii + pisici. Dar dincolo de aceste lipsuri care se resimt ca niște goluri,  învăț să le umplu cu iubirea fetelor mele.

Suntem bine.

Anul ăsta am indraznit să dau „viață” unei pasiuni și am învățat mai mult, dar am simțit și mai mult. Am fost surprinsă să văd câți oameni mi-au dat feedback pozitiv, iar asta m-a motivat și mai mult să continui iar acum, încurajată de câteva persoane dragi mie, caut resursele si curajul de a trece la etapa următoare.

Anul ăsta am citit multe cărți interesante. E adevărat ca am citit mai puțin ca anii trecuți și nu am depășit pragul de 50 de cărți citite, dar m-am concentrat mai mult asupra fiecarei cărți, am lăsat lucrurile să se așeze, pentru că mai ales informațiile din cărțile de dezvoltare personala au nevoie de timp… și spațiu.

Nu mi-am făcut prea multe planuri pentru anul următor. Am rezervat un concediu pentru la vară, pe o insulă, undeva unde apa e limpede și sufletul liber dar în același timp plin.

Am setat intenții, am stabilit lucruri, dar nu am creat o listă nerealizabilă sau interminabilă.

Anul următor las lucrurile să curgă.

Cum a fost pentru voi anul ăsta? Ce planuri aveți pentru anul următor?

Cartea din geanta

Cine sunt eu când nu mă vede nimeni?

Cine sunt eu când nu mă vede nimeni? – Alina Ilioi Mureșan (240 pag)

Cine sunt eu când nu mă vede nimeni este o carte motivațională care vorbește despre situații pe care probabil că mulți dintre noi le-am experimentat in viață.

Sunt expuse situații cu care autoarea s-a confruntat, situații care de fapt au devenit lecții de viață. Mi-a plăcut faptul că fiecare poveste în parte a avut destul de multă sensibilitate și privind obiectiv percepi altfel esența.

Se impletesc lucrurile vesele cu cele triste, și cumva te poți detașa de realitatea ta. Uneori e mai ușor să citești povestea altora decât să te gândești la propria poveste dar lucrurile se leagă și mai bine atunci când te regăsești în momentele altora.

Cartea asta este o buna introducere in regăsirea sinelui, care te învață despre răbdare, sensibilitate, emoție, te îndeamnă să te iubești fără să te dai vreodată deoparte.

Citat:

Dacă oamenii ar şti că pot fi frumoşi, lumea ar fi mult mai diferită. Nu ar mai exista atâtea complexe, invidie, ură sau necredinţă.

De multe ori am spus că atitudinea contează. Şi aşa şi este. Dimineaţa următoare când te vei trezi, zâmbeşte pentru că un om frumos s-a trezit. TU!

Fă acest lucru timp de o săptămână şi vei observa îmbunătăţirile din viaţa ta. Vei observa şi găsi lucruri care nici măcar nu ştiai că există. Vei descoperi ce înseamnă o privire plină de admiraţie îndreptată asupra ta şi te asigur că nu te vei mai putea opri din a fi frumos!

5⭐️