Cartea din geanta

Ultima ei clipa – Shari Lapena

Ultima ei clipa – Shari Lapena (352 pag)

Stephanie si Patrick incearca sa se adapteze vietii cu gemenele lor nou-nascute, care le ocupa tot timpul.

Insa chiar daca e dezorientata din cauza lipsei de somn, Stephanie e sigura ca acum are tot ce si-a dorit.

Pana cand apare Erica, o femeie din trecutul lui Patrick, si face acuzatii tulburatoare. Patrick spusese dintotdeauna ca prima lui sotie a murit intr-un accident, dar acum Erica sustine ca a fost vorba despre o crima.

Patrick insista ca e nevinovat, iar Erica incearca sa-l santajeze.

Cunoaste multe detalii despre Patrick — care o fac si pe Stephanie sa-si puna intrebari si sa nu mai stie ce si pe cine sa creada. Pe masura ce increderea ei in Patrick se naruie, acesta risca sa piarda totul.

Încă de primele pagini m-a atras povestea, mi s-a parut că totul devine si mai interesant pe măsură ce citeam.

Au fost anumite lucruri care mi-au ridicat semne de întrebare. Stephanie mi s-a părut exagerat de sensibilă în toată povestea asta, uneori chiar m-a enervat felul ei de a reacționa.

Erika a fost genul de tipă pe care ai fi strans-o de gât, care atunci când apărea mai lansa o bombă care din nou dădea totul peste cap.

Finalul a fost unul total neașteptat, exact cum se întâmplă cam in toate thrillerele. Crezi că ti-ai dat seama ce se întâmplă dar constati că nu stiai nimic.

5🌟

Cartea din geanta

Recenzie: Vaduva – Fiona Barton

1072011Cod: LIT978-606-33-1052-2

An aparitie: 2016

Autor: Fiona Barton

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Buzz Books

Editie: Necartonata

Editura: LITERA

Format: 200×130

Nr. pagini: 320

Traducator: Alexandru Bumbas/Graal Soft


M-a atras destul de mult titlul acestei cărți. Mă bucur pentru asta, căci am citit o carte care chiar m-a surprins. Subiectul este unul destul de interesant. Iar pana la finalul cărții stai permanent în suspans, pentru că deși bănuiești cam ce s-ar putea întâmpla, ți se cam dau teoriile peste cap.


In ziua in care inspectorul de politie Bob Sparkes i-a batut la usa si a inceput sa puna intrebari, Jean Taylor a adoptat un rol pe care il mai jucase, intermitent, si inainte. Un rol care le-a permis ei si sotului ei sa mearga mai departe cand necazurile se acumulau…

Dar sotul ei a murit cu o saptamana in urma, iar Jean nu mai trebuie sa se prefaca. Au existat o multime de lucruri pe care ea a preferat sa nu le stie sau sa nu le vada in legatura cu crima oribila de care sotul ei era suspectat. In ultimii ani a fost prea ocupata sa fie sotia perfecta, sa ramana alaturi de el cat timp au trait sub privirile acuzatoare ale celorlalti, hartuiti de presa si de politie. Acum insa nu mai are motiv sa taca. In plus, oamenii – si mai ales insistenta jurnalista Kate Waters – vor sa-i afle povestea, vor sa stie cum a fost pentru ea sa traiasca alaturi de un criminal.
Dar, din cosmarul ultimilor ani, Jean a invatat un lucru: ca pe oameni ii poti face sa creada orice, in special ceea ce vor sa creada. Va putea ea oare sa se dezbare de personajul ei? Sa-si dezvaluie secretele si sa recunoasca – in primul rand fata de sine – adevarul?

 

Fragment din roman:

 “Marti, 12 iunie 2007
    Vaduva
Ciudata chestie, zilele de nastere. Toata lumea pare sa fie indragostita de ele, dar eu le detest – agitatia dinainte, obligatia de a fi fericit, de a petrece, dezamagirea cand nu se intampla asa. Azi am implinit treizeci si sapte de ani, iar Glen e jos, aranjeaza totul pe o tava pentru micul dejun. E inca devreme si nu mi-e foame, asa ca voi simti mancarea ca si cum as avea praf in gura, dar va trebui sa-i spun ca-mi place foarte tare. Ca il iubesc. Da, il iubesc. El este lumea mea, dar, la fiecare aniversare, ma intreb daca nu cumva anul acesta se va intampla un miracol si vom avea un copil.
Incerc sa nu ma gandesc la asta, dar aniversarile sunt dificile. Sunt momente in care iti dai seama ca a mai trecut un an, nu-i asa? Stiu ca se intampla atatea altele, dar nu ma pot abtine.
Am putea adopta un copil din strainatate. Am citit articole despre copiii din China, dar nu-i pot spune nimic lui Glen fara sa-l supar. Iata-l ca vine. Aud cestile si farfuriile zanganind pe tava. E numai un zambet si a pus un trandafir rosu in vaza de langa ouale fierte. Imi canta „La multi ani!” in timp ce se apropie de pat si adopta o voce amuzanta ca sa ma faca sa rad.
– La multi ani, draga Jeanie, la multi ani! mormaie si ma saruta pe frunte, pe nas si pe gura.
    Incep sa plang, si el imi ia tava din poala ca sa ma poata imbratisa.
    – Iarta-ma, iubire, nu stiu ce se intampla cu mine, ii spun, incercand sa zambesc.
    El imi face semn sa tac si se duce sa ia felicitarea si cadoul din dulap. E o camasa de noapte. Cu broderie englezeasca si fundite roz. Ca pentru fetite.”