Cartea din geanta

Recenzie: Mici lucruri mărețe – Jodi Picoult

Cartea asta este prima carte citită de mine în care am putut să văd foarte clar ce presupune discriminarea și cât de mult poate da peste cap viețile unor oameni. Este scrisă atât de bine, încât trăiești odată cu fiecare personaj, simți prin toți porii deznădejdea, speranța, furia și bucuria. Sunt scoase în evidență lucruri pe care mulți dintre noi le ignorăm sau pur și simplu le trecem cu vederea în loc să reflectăm asupra lor, nelăsându-ne conduși de prejudecăți și teorii false.

Citate care mi-au plăcut:

Bebelușii sunt niște cărți nescrise. Nu vin pe lume cu supozițiile părinților lor sau cu promisiunile pe care li le va face Biserica, sau cu capacitatea de a împărți oamenii în cei care le plac și cei care nu le plac. De fapt nu vin pe lume cu nimic, doar cu nevoia de alinare. Și o vor accepta de la oricine, fără să judece persoana respectivă.


Prietenia e un ecran de fum. Oamenii pe care îi consideri niște prezente durabile se dovedesc a fi oglinzi și lumină. Și atunci cobori privirea și realizezi că mai există și alții, a căror prezență ai considerat-o de la sine înțeleasă, cei care alcătuiesc temelia ta.


E uimitor cum se pot remodela evenimentele și adevărurile, precum ceara care a stat prea mult timp la soare. Ceea ce numim fapte nu există. Nu există decât felul în care ai văzut un fapt la un moment dat. Cum ai relatat acel fapt. Cum a procesat creierul tău acel fapt. Povestitorul nu poate fi exclus din poveste.

Sinopsis:

Ruth Jefferson este o asistenta medicala de culoare, cu peste douazeci de ani de experienta. La intrarea intr-o tura vrea sa faca o verificare de rutina a starii unui nou-nascut, insa imediat este anuntata ca i s-a dat in grija alt pacient.

Parintii bebelusului sunt niste rasisti convinsi, care lupta pentru suprematia albilor si nu vor ca Ruth, care este afro-americanca, sa le atinga copilul.

Conducerea spitalului e de acord cu cererea lor, insa a doua zi bebelusul face un stop cardiac in timp ce Ruth este singura in sectia de nou-nascuti.

Se va supune ordinelor sau va interveni?

Cu empatie, inteligenta si candoare, Jodi Picoult vorbeste despre rasism, privilegii, prejudecati, dreptate si compasiune – si nu ofera raspunsuri simple. Mici lucruri marete este o reusita extraordinara a unei autoare aflate la apogeul carierei sale.

„Mici lucruri marete este cel mai important roman pe care Jodi Picoult l-a scris vreodata. Va fi o provocare pentru cititorii ei si va amplifica dezbaterile despre rasism si prejudecati.” – The Washington Post

„Un roman care vizeaza intocmai starea de spirit actuala a natiunii noastre. O lectura extraordinara, de la inceput pana la sfarsit.” – San Francisco Book Review

„O poveste impresionanta despre sistemul judiciar. Dat fiind climatul politic actual, e vizionara si cu totul remarcabila. Jodi Picoult este o scriitoare care-si cunoaste pe deplin personajele.” – The New York Times Book Review

Jodi Picoult este o autoare americana de mare succes. A scris douazeci si trei de romane, dintre care ultimele opt au intrat direct in lista de bestselleruri a publicatiei New York Times.

Vandute in peste 40 de milioane de exemplare peste tot in lume, cartile sale sunt traduse in treizeci si cinci de tari. Patru dintre ele au fost ecranizate pentru televiziune, iar dupa My Sister’s Keeper a fost realizat un film de lung metraj, cu Cameron Diaz in rolul principal.

Mici lucruri marete va fi ecranizat, cu Viola Davis si Julia Roberts in rolurile principale, intr-o productie Amblin Partners.

La Editura Trei, de aceeasi autoare, a aparut romanul Vremea plecarii.

Produs publicat in 2017 de Trei
Data aparitiei: Noiembrie 2017
Format: 130×200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 656
ISBN: 978-606-40-0185-6
download
Reclame
Blog

9 ani de blog și zeci de mii de cuvinte

Nu știu când au trecut acești nouă ani. Parcă au zburat. Îmi aduc aminte că am deschis blogul când Eva abia se născuse. Mă simțeam singură și îmi doream să vorbesc cuiva. Apoi m-am gândit să adun amintiri pentru copilul meu cel nou, dar blogul a dispărut și am luat-o de la capăt deși îmi cam pierdusem din entuziasm. Când am văzut că am legat prietenii frumoase și că oamenii chiar mă citeau, am ales să continui să scriu.

În mod miraculos, pentru mine scrisul a fost un fel de terapie. Transmiteam celorlalți dar vorbeam în primul rând cu mine. Prin intermediul blogului am cunoscut oameni frumoși, calzi, cu povești interesante de viață. Apoi, tot prin intermediul blogului l-am cunoscut pe soțul meu. Am scris despre toate emoțiile, stările, sentimentele prin care am trecut. Am scris articole de toate genurile. Unele îmi par atât de copilărești, că parcă nici nu ar fi fost scrise de mine.

M-am schimbat în multe sensuri. Nu mai sunt copilul de acum nouă ani. Acum sunt femeia cu doi copii, pe care parcă o aleargă timpul. E atât de multă agitație în viața mea, încât uneori îmi vine să mă așez pe o bancă și să învăț să respir din nou. Calm și cu liniște. Mi-e cam dor de mine și de timpul pe care nu îl mai am pentru mine. Mă adaptez totuși și le fac din mers.

De câteva ori m-am gândit să renunț la blog pentru că nu m-am mai ocupat de scris așa cum o făceam în anii trecuți. Sunt atât de obosită încât nu mai am energie să scriu deși aș avea ce scrie și idei am cât cuprinde. Și totuși iată-mă tot aici. M-am implicat prea mult ca să pot șterge totul într-o zi, așa că am decis să scriu când pot, când mă simt în stare, când am ceva de spus.

Scrisul e terapie momentan și încă mai am răni de vindecat…

 

Despre oameni

Când oamenii nu pot schimba lucrurile, ei schimbă cuvintele.

Cred că oricât ne-am umple de speranță, de dorință, de fel și fel de idei și iluzii, oamenii nu se schimbă. Nu o pot face atât timp cât dorința de schimbare nu pornește din ființa lor. Mă surprinde să observ cum brusc devenim alți oameni. Parcă se șterg toate lucrurile care cândva au fost frumoase, ne-au bucurat și ne-au adus lumină în suflet și privire.

Sufletul pereche de azi se poate să nu mai fie sufletul pereche de mâine. Oamenii se schimbă, şi odată cu ei, se schimbă şi ce înseamnă partenerul ideal. Sufletul pereche nu este un suflet sau un om, ci este un sentiment: sentimentul compatibilităţii, al potrivirii cât mai aproape de perfecţiune.

M-am întrebat de multe ori de ce oamenii care spun că îl iubesc pe cel de lângă ei, ajung să îl jignească, să îi vorbească urât, să denigreze, să umple cu noroi un om care ar trebui doar iubit. Credeam că doar cuvinte frumoase se pot revărsa către cel pe care îl iubești și îl păstrezi în suflet.

Timpurile se schimbă şi noi ne schimbăm odată cu ele. Schimbarea ar trebuie să fie una benefică, nu una care să ne tragă în jos. Parcă în loc să avansăm stăm pe loc. Și facem pași în spate. Posibil ca nici măcar să nu observăm asta, sau dacă o facem, ne este prea teamă să luăm atitudinea pe care mintea ne-o dictează.

Nu se va schimba nimic până ce nu se schimbă totul. Totul se poate schimba într-un singur mod. Înlăturând tot ceea ce ne face rău, lăsând gândurile negative la o parte și pornind de la zero. Cam de câte ori o poți lua de la capăt în viață? Cam de câte ori poti reîncepe să crezi în tine? De câte ori îți poți reconstrui inima și de câte ori mai poți crede că oamenii sunt frumoși?

Când oamenii nu pot schimba lucrurile, ei schimbă cuvintele.

dawn-dusk-girl-1066183