Etichetă: iubire

Cartea din geanta

Când iubirea îmi iese în cale

Ruxandra IonitaLasă un comentariu

Când iubirea îmi iese în cale – Lori Copeland (280 pag)

Michigan, 1873 – Cand Tess Wakefield se trezeste dupa un accident de caruta îngrozitor, afla ca si-a pierdut memoria. In perioada de convalescenta, îsi pierde si inima, pe care i-o rapeste chipesul padurar si maistru al taberei de cherestea, Jake Lannigan. Dar nu totul decurge lin.

Jake banuieste cine este femeia care sufera de amnezie: mostenitoarea rasfatata a afacerii Wakefield Cherestea! El crede ca accidentul îi ofera sansa de a-i arata lui Tess ca are datoria sa replanteze copacii, nu sa investeasca mostenirea în deschiderea altor buticuri fandosite de moda.

Pe masura ce Tess se obisnuieste cu viata în tabara, Jake descopera primul licar al unei iubiri tot mai mari. El vrea sa îi spuna adevarul, dar, pana sa faca lucrul acesta, identitatea ei este dezvaluita si amandoi gasesc ca simtamintele lor nu sunt cele mai potrivite. Va interveni Dumnezeu ca sa le arate celor doi îndaratnici ca doar El, în întelepciunea Sa, le poate uni vreodata vietile?

Mi-a plăcut cartea încă de la început deși câteva detalii parcă nu s-au potrivit, sau cel puțin m-am așteptat eu să fie scrise diferit și să aibă un alt curs.

Mi-a plăcut de ea, de cat de mult a incercat să se adapteze la noua viață si la faptul că nu s-a plâns de condițiile destul de grele, mai ales pentru o femeie.

De el nu mi-a plăcut deloc, mi s-a părut un înfumurat încă de la primele pagini și mi-a întărit convingerea asta pe măsură ce am citit cartea. Dar pe măsură ce ajungi să înțelegi perspectiva fiecăruia vezi lucrurile diferit.

O carte frumoasă, emoționantă, o lecție despre curaj și asumare…

Despre oameni

Anul ăsta nu ne-am mai văzut fețele din cauza măștilor, dar ne-am simțit sufletele

Ruxandra IonitaLasă un comentariu

S-a așternut praful peste blogul meu. Nu am mai simțit să scriu de foarte mult timp, dar cumva mi s-a făcut dor să adun amintiri aici. S-au împlinit 12 ani de blogging anul ăsta. Nici măcar nu știu când au trecut, dar știu că prin intermediul lui am cunoscut oameni frumoși iar cu unii dintre ei încă mai păstrez legătura.

Anul ăsta a fost unul atipic. Cu de toate. Pandemia m-a pus față în față cu niște situații pe care nu știam dacă o să pot să le duc. Dar am putut. Ca de fiecare dată, de altfel.

Am văzut ce înseamnă să trebuiască să stai departe de cei dragi, pentru a te proteja, dar mai ales pentru a îi proteja. Am vazut cum e să petrecem unele sărbători vazandu-ne prin video call și am experimentat tot ceea ce presupune școala online.

Iris ar fi trebuit să înceapă grădinița dar nu s-a mai putut, iar Eva s-a stresat permanent din cauza meeting-urilor la care nu putea să se logheze, sau din cauza faptului că vorbeau unii peste alții și nu se mai înțelegea om cu persoană.

Dar ușor ușor ne-am adaptat.

Anul ăsta am cunoscut oameni frumoși, am creat legături, am făcut terapie, am învățat o mulțime de lucruri despre mine, am inceput să mă văd, să mă ascult, să mă simt, dar cu totul diferit de anii trecuți.

Anul ăsta am învățat să iert, să accept, să mă iubesc. Sunt recunoscătoare pentru fiecare om, fiecare amintire, fiecare gând și fiecare emoție pe care am trăit-o.

Anul ăsta nu ne-am mai văzut fețele din cauza măștilor, dar ne-am simțit sufletele. Am scris, am desenat, am pictat, am dansat, am inotat, am citit, am memorat, am descoperit, am câștigat.

Anul ăsta am primit în casa mea doi motani fabuloși pe care îi iubesc și care îmi sunt extrem de dragi. Ne bucură sufletul si ne înfrumusețează zilele. Fetele mele se bucură din plin de momentele pisicești.

Anul ăsta mi-am dat seama că fata mea cea mare crește prea repede, iar cea mică nu mai este atât de mică. Ne certăm, ne jucăm, facem planuri, învățăm, creștem împreună.

Anul ăsta am jucat și Rummy, și Monopoly, și cu păpușile Barbie, și cu bebelușii care trebuiau plimbați și hraniti de cea mică. Am inventat jocuri, am gătit împreună, am adunat frunze, am creat povești, am cântat si dansat pe melodii inventate de noi.

Cateodata mai vin navală peste mine doruri, dorința de a avea o familie completă, întreagă, formată din mama + tata + copii + pisici. Dar dincolo de aceste lipsuri care se resimt ca niște goluri,  învăț să le umplu cu iubirea fetelor mele.

Suntem bine.

Anul ăsta am indraznit să dau „viață” unei pasiuni și am învățat mai mult, dar am simțit și mai mult. Am fost surprinsă să văd câți oameni mi-au dat feedback pozitiv, iar asta m-a motivat și mai mult să continui iar acum, încurajată de câteva persoane dragi mie, caut resursele si curajul de a trece la etapa următoare.

Anul ăsta am citit multe cărți interesante. E adevărat ca am citit mai puțin ca anii trecuți și nu am depășit pragul de 50 de cărți citite, dar m-am concentrat mai mult asupra fiecarei cărți, am lăsat lucrurile să se așeze, pentru că mai ales informațiile din cărțile de dezvoltare personala au nevoie de timp… și spațiu.

Nu mi-am făcut prea multe planuri pentru anul următor. Am rezervat un concediu pentru la vară, pe o insulă, undeva unde apa e limpede și sufletul liber dar în același timp plin.

Am setat intenții, am stabilit lucruri, dar nu am creat o listă nerealizabilă sau interminabilă.

Anul următor las lucrurile să curgă.

Cum a fost pentru voi anul ăsta? Ce planuri aveți pentru anul următor?

Cartea din geanta

Sora mea, ucigașă în serie

Ruxandra IonitaLasă un comentariu

Korede lucrează ca asistenta intr-un spital. Când primește un telefon de la sora ei, își da seama că este nevoită din nou să o ajute pe aceasta.

Ayoola scapa cu ușurință de iubitii ei, ucigandu-i și spunandu-i surorii ei că a fost nevoită să îi ucidă în legitimă apărare.

Korede o ajută să scape de cadavre, dar își da seama că sora ei are probleme serioase și reprezintă un pericol pentru cei din jurul ei.

În același timp își da seama că sora ei este este mult mai frumoasa decât ea, este plăcută de toată lumea, este cea mai dorita și cea mai bine văzută.

Când Ayoola incepe o relație cu bărbatul de care Korede este îndrăgostită în secret, lucrurile se complică pentru că își da seama că acesta este în pericol.

Vrea sa il protejeze pe el, dar simte și că nu își poate abandona sora. Ce va alege? Va las pe voi sa aflați…

Inițial vedeam o asemanare cu cartea Nebuna, daca ați citit-o, dar de fapt lucrurile sunt complet diferite. Este o carte interesantă, care scoate la suprafață problemele cu care ne confruntăm atunci când ii punem pe ceilalți mai presus de propria persoană și propriile convingeri.

4⭐️

Cartea din geanta

Portocalele verzi

Ruxandra Ionita1 comentariu

Adriana este o tânără crescuta doar de tată, căci mama ei a murit la puțin timp după ce a nascut-o.

Tatăl acesteia are o grijă exagerată față de ea, grijă pe care nu o poate înțelege. Știe că este bolnavă deși nu cunoaște precis boala în sine, așa că acceptă tratamentul pe care tatăl ei i-l da.

Are stări schimbătoare, este furioasă pe tatăl ei și dornică să fie independentă. De cate ori ajunge la livada cu portocale simte o conexiune aparte cu aceasta, dar nu si-o poate explica.

Abia spre final am înțeles importanța livezii și rolul portocalelor in viata ei.

Este o carte plina de emoție, o carte care te captiveaza prin prisma intensitatii sentimentelor traite de Adriana. Desi la început mi s-a părut instabilă și capricioasă, am ajuns să o apreciez și să o admir.

O carte frumoasa și sensibilă.
5⭐️

Cartea din geanta

Camera minunilor

Ruxandra IonitaLasă un comentariu

Luis este un copil care are 12 ani. Locuiește cu mama lui, Thelma și in dimineața în care el vrea sa discute cu ea, aceasta avea de rezolvat niște treburi urgente legate de serviciu și nu îi acordă atenție.

El se supăra, își ia skateboardul si pleacă, în timpul în care mama lui era chiar în spatele lui, vorbind la telefon.

Vede cum baiatul ei este lovit de un camion. Viața baiatului este în stare critică, aflandu-se în comă.

Disperată, nestiind ce să mai faca pentru a-si convinge băiatul să lupte, gaseste in camera acestuia caietul cu „minunile lui”, adica experientele pe care își dorea să le trăiască.

In momentul acela știe ce are de făcut pentru a-și convinge copilul să isi dorească sa se trezească.

Urmeaza o mulțime de întâmplări surprinzătoare, pline de încercări…

O carte emoționantă, o carte care te tine in suspans. O lectie de viață, totuși. Nu știm să apreciem viața la adevarata ei valoare și de multe ori ii neglijam involuntar tocmai pe cei pe care îi iubim cel mai mult.