Cartea din geanta

Un moment magic – Kristin Hannah (recenzie)

Un moment magic – Kristin Hannah (412 pag)

In salbatica zona a Pacificului de Nord-Vest se afla Padurea Nationala Olympic – aproape patru sute de mii de hectare de intunecime impenetrabila si de incredibila frumusete.

Intr-o buna zi, din adancul acelui codru apare o fetita in varsta de sase ani. Singura si nestiind sa vorbeasca, nu poate oferi nici un indiciu cu privire la identitatea sau la trecutul ei.

Retrasa in orasul sau natal din zona de vest a statului Washington in urma unui scandal care i-a distrus cariera, Julia Cates, specialista in psihiatrie pediatrica, e hotarata s-o elibereze pe acea fetita neobisnuita, pe care ea a numit-o „Alice”, dintr-o inchisoare mentala in care copila sufera cumplit de pe urma spaimei si a izolarii.

Ca s-o poata ajuta, Julia trebuie sa descopere adevarul despre trecutul lui Alice, desi aceasta inseamna sa recurga la ajutorul surorii de care s-a instrainat si care e ofiter in politia locala. Amanuntele socante ale vietii lui Alice ii pun Juliei la grea incercare credinta si rezistenta, chiar si atunci cand se zbate ca sa cladeasca un camin pentru Alice – si pentru ea insasi. Deci...

Cartea asta m-a cam dat peste cap. este o carte sensibilă, care tratează un subiect sensibil, unde psihologia ajută Realitatea să devină suportabilă.

Un copil plin de traume apare din neant, are un temperament zbuciumat și aparent de neînțeles, care refuză să vorbească, iar aici intervine psihiatrul care cu blândețe reușește să se apropie de acel copil plin de spaimă și durere, astfel încât să îl ajute să se adapteze și să învețe să aibă încredere treptat în oamenii din jurul lui.

de fapt acest copil a oferit o lecție de viață tuturor personajelor din carte pentru că au ajuns să privească altfel viața și să-i înțeleagă adevărata valoare.

este o carte care merită citită de orice părinte și orice adult care este interesat de ceea ce se petrece în sufletul unui copil și de modul în care trebuie să învățăm să le oferim repere dar mai ales sprijin și încredere.

Mi-a plăcut foarte mult, așa cum mi-au plăcut toate cărțile ei până acum.

Despre oameni

Prima zi la grădiniță și zgomotele din mintea mea…

Ieri a fost pentru prima dată la grădiniță. Despărțirea a fost cu noduri în gât și fluturi în stomac. Și plânsete, țipete, tras de haine și disperarea copilului abandonat.

Azi a vrut să meargă din nou, era entuziasmată, dar când am intrat pe poarta grădiniței a făcut cale întoarsă și a vrut să mergem acasă, supărată pe mine că o las acolo. Asta m-a frânt.

După același ritual care implică plâns din tot sufletul, disperarea din privire și țipat câteva minute, s-a liniștit.

Am ajuns acasă. Am inceput să lucrez. Și mă mir că printre toate manualele și cărțile mele nu se află piese de lego, capete de păpuși, chiloți de elefanți sau suzete de bebeluși.

E multă liniște. Și nu știu ce să fac cu ea. Mă obisnuisem cu haosul, cu totul făcut pe grabă, cu ținutul în brațe în timp ce lucram. Au rămas pisicile, care stau și nu se mișcă de lângă ușă atunci când se apropie ora să merg să o aduc acasă.

Aș face multe dacă aș avea o zi liberă. Aș colora. Aș face o baie fierbinte, SINGURA, as vedea un film sau as citi o carte. Mai repede cred că as dormi.

Oricum nu contează. Nu am nicio zi liberă.

De aproape 4 ani doar ne pupăm, ne tinem în brate, spunem povești și ne jucăm. Deși mi-am dorit de multe ori momente de respiro, cred că nu eram pregătită pentru tăierea cordonului ombilical.

Simt că mi-a fost furat copilul.

Dar când ne vedem avem timp și de povești, și de joacă, și de ținut inimi în plame.

Cartea din geanta

Camera minunilor

Luis este un copil care are 12 ani. Locuiește cu mama lui, Thelma și in dimineața în care el vrea sa discute cu ea, aceasta avea de rezolvat niște treburi urgente legate de serviciu și nu îi acordă atenție.

El se supăra, își ia skateboardul si pleacă, în timpul în care mama lui era chiar în spatele lui, vorbind la telefon.

Vede cum baiatul ei este lovit de un camion. Viața baiatului este în stare critică, aflandu-se în comă.

Disperată, nestiind ce să mai faca pentru a-si convinge băiatul să lupte, gaseste in camera acestuia caietul cu „minunile lui”, adica experientele pe care își dorea să le trăiască.

In momentul acela știe ce are de făcut pentru a-și convinge copilul să isi dorească sa se trezească.

Urmeaza o mulțime de întâmplări surprinzătoare, pline de încercări…

O carte emoționantă, o carte care te tine in suspans. O lectie de viață, totuși. Nu știm să apreciem viața la adevarata ei valoare și de multe ori ii neglijam involuntar tocmai pe cei pe care îi iubim cel mai mult.

Cartea din geanta

Pas în doi – Nicholas Sparks

La 32 de ani, Russell Green are totul: o sotie uimitoare, o fiica iubitoare de sase ani, o cariera de succes in calitate de director publicitar si o casa de senzatie. Isi traieste visul, iar centrul universului sau este insasi casnicia cu Vivian. Dar, sub pojghita stralucitoare a acestei existente perfecte, incep sa apara fisuri si nimeni nu este mai surprins decat Russ atunci cand viata i se da peste cap.

In cateva luni, Russ trezeste fara slujba, fara sotie, ingrijindu- si singur fiica si incercand sa se adapteze la o realitate noua si incurcata. Aruncandu-se in nebunia vietii de parinte singur, Russ se imbarca intr-o calatorie temerara si plina de satisfactii – una care ii va pune la incercare abilitatile si resursele sale emotionale dincolo de tot ceea ce si-a imaginat vreodata.


Povestea mi se pare una destul de comună și totuși atât de diferită. Poți vedea prin ochii unui bărbat cum trăiește și cum simte, cum se descoperă și cum caută în el puterea de a face față evenimentelor din viața lui. Mi-a plăcut faptul că am putut citi cartea din perspectiva unui bărbat care își dă jos masca de cocoș imbatabil și își expune fără teamă vulnerabilitățile.

Russel este un bărbat care duce o viață relativ tihnită, având o soție pe care o iubește și un copil care îi înseninează zilele. Este bărbatul clasic, acela care consideră că femeia trebuie să se ocupe de casă și copil, el ocupându-se doar de partea financiară. Totuși, rolurile se schimbă și el va deveni cel care trebuie să aibă grijă de casă și copil, iar toate acestea îi cam răstoarnă lumea și iese din zona lui de confort.

Vivian este femeia care face carieră dar care își neglijează familia cu bună știință. Am trecut printr-o mulțime de stări văzându-i deciziile și reacțiile și nu de puține ori am avut impulsul de a o scutura câteva momente. Uneori femeile uită că sunt femei și când simt că pot fi independente au impresia că pot cuceri lumea, dar în același timp rănesc iremediabil oamenii pe care îi iubesc.

Am înțeles câteva lucruri importante din cartea asta și o recomand cu drag. Nu vreau să dezvălui mai multe, vă las pe voi să o descoperiți și să faceți pași în doi.

Produs publicat in 2017 de RAO
Data aparitiei: Noiembrie 2017
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 624
ISBN: 9786068905457

Untitled design (3)

Cartea din geanta

(Recenzie) – Vinovatul – Lisa Ballantyne

Mi-a luat ceva timp până să mă apuc să citesc această carte. O aveam salvată în Kindle de mai bine de jumătate de an. De fiecare dată am amânat momentul dar acum două zile m-am decis să o citesc. Nu știu cum se face dar de fiecare dată cărțile de genul ăsta mă cam dau peste cap. E un întreg labirint. Nu știu unde începe și unde se termină.

Cartea este scrisă atât de bine, că parcă trăiești odată cu personajele. Cu fiecare frază citită mai înțelegi puțin și totuși nu înțelegi nimic. Legătura dintre avocat și copilul acuzat este destul de puternică, adultul arătând empatie și amintindu-și anumite lucruri care au avut legătură cu propria lui copilărie.

Este prezentat în paralel atât prezentul cât și trecutul. Un lucru care mi-a placut și m-a ajutat să înțeleg mai bine întreaga poveste. Inteligența și capacitatea de autocontrol a copilului pur și simplu șochează. Descrierea cărții o găsiți mai jos.

Un baietel a fost gasit mort pe terenul de joaca. Avocatul londonez Daniel Hunter a ajuns un maestru al cauzelor pierdute. Insa viata sa se schimba atunci cand il cunoaste pe Sebastian, un baiat de unsprezece ani, acuzat ca si-ar fi ucis prietenul.

Pe masura ce afla tot mai multe despre abuzurile din casa lui Sebastian, Daniel este coplesit de amintirile propriei copilarii, cand Minnie, mama sa adoptiva, l-a salvat, pentru ca apoi sa-l tradeze.

Simpatia fata de Sebastian si amintirile dureroase il fac oare pe Daniel sa nu mai vada adevarul? Ce s-a intamplat pe terenul de joaca si cine este vinovat de moartea baietelului? Punand sub semnul intrebarii toate convingerile sale, Daniel intelege cat de grave pot fi consecintele unei erori.

„Daniel era un avocat experimentat in cazuri cu adolescenti: din postura de avocat aparase pusti de cincisprezece ani acuzati de impuscarea membrilor unor bande si cativa adolescenti care se dedasera la jafuri pentru a-si procura droguri. Dar nu avusese nicicand de-a face cu un copil – niciodata nu aparase un baietel. Propria sa copilarie reprezenta unica lui referinta in legatura cu acest subiect.“ – Vinovatul


vinovatul_1_fullsize