Tot ce am descoperit în cartea asta a avut un impact răsunător asupra mea și oricât de mult aș încerca să îmi găsesc cuvintele, nu mi-ar ajunge laudele și zicerile de bine către autoare.

Cred că am citit această carte exact în momentul în care aveam nevoie să o citesc, tocmai atunci când am fost pregătită să înfrunt o realitate pe care am refuzat mulți ani să o accept. Fiecare rând citit m-a zdruncinat puternic. Știi cum e atunci când îți este atât de rău încât crezi că nu mai apuci să prinzi ziua următoare? Știi cum e atunci când te trezești a doua zi, amorțit dar în același timp cu o stare de bine, stare care parcă te face să te simți că te-ai născut a doua oară?

Cam ăsta a fost impactul pe care l-a avut cartea asta asupra mea. M-a durut și-am amorțit. Am murit și-am renăscut. O anumită parte a acestei cărți m-a ajutat să fac niște conexiuni, să creez anumite legături. Erau chiar sub nasul meu dar pur și simplu nu puteam sa unesc piesele de puzzle. A fost o trezire bruscă si o conștientizare dureroasă, dar tocmai această conștientizare m-a ajutat să fac pace cu mine.

Acum, privind totul cu calm și asumare, pot spune că am fost o femeie care a iubit prea mult. Ca și alte femei, am făcut greșeala de a căuta un bărbat cu care să dezvolt o relație fără ca mai întâi să stabilesc o relație cu mine.

Abia acum realizez că nimeni nu mă va iubi îndeajuns încât să mă împlinească, dacă eu nu mă iubesc și nu mă accept în totalitate, pentru că încercând cu sufletul gol să găsim dragostea, nu vom găsi decât un colț de suflet gol. Acum îmi dau seama că cea mai importantă este propria mea valoare, dreptul la fericire și ceea ce știu că merit în viață.

”Acceptarea unei persoane așa cum e, fără a încerca să o schimbi prin încurajări sau manipulări este o formă superioară de iubire. Ironia este că tocmai acceptarea noastră îi dă posibilitatea celuilalt să se schimbe, dacă o vrea cu adevărat.”

Purtăm cu toții, fiecare în parte, o groază în suflet. Femeia care iubește prea mult se obișnuiește să trăiască într-o relație nesatisfăcătoare. Tot ea își concentrează întreaga atenție asupra bărbatului, asupra problemelor și bunăstării lui și asupra sentimentelor lui pentru ea. Uite așa ne îndepărtăm de noi fără ca măcar să ne dăm seama.

”Uneori mariajul este o călătorie cu destinație necunoscută…descoperirea că oamenii trebuie să-și împărtășească nu numai ce nu știu unul despre altul, dar și ce nu știu despre ei înșiși.”

După adânci analize și trăiri de emoții intense, aleg să mă accept în totalitate chiar dacă în mod cert vor mai fi lucruri de schimbat la personaliatatea mea. Îi accept pe ceilalți așa cum sunt, fără a încerca să îi schimb pentru a-mi satisface dorințele. Nu mai caut o relație care să-mi dea sentimentul propriei valori.

Toate luptele, drama, haosul din trecut și-au pierdut puterea de atracție. Știu că pentru ca o relație să meargă bine, ea trebuie stabilită între parteneri care împărtășesc valori, interese și idealuri asemănătoare și care apreciază, fiecare în parte, intimitatea.

Știu că sunt demnă de tot ce-mi poate oferi viața mai bun. Acum trăiesc o stare de bine și de pace perfectă.  Acum mă simt liberă. 

Știu că Dumnezeu mă iubește. Că mă binecuvântează. Îmi dă liniștea de a accepta ceea ce nu stă în puterea mea să schimb, curajul de a schimba ce pot schimba și întelepciunea de a înțelege diferența dintre ele.