Cartea din geanta

Bărbat de casă – Theo Anghel (recenzie)

Posibil să fi avut așteptări destul de mari de la cartea asta, sau nu știu ce s-a întâmplat, dar nu am rezonat deloc cu personajele.

In primul rând nu m-a atras limbajul, deși la prima vedere pare haios: „halea”, „mai erau din aceia de neam prost, carora nu le scoteai balegarul dintre degete sau din creier nici daca-i frecai cu piatra ponce”….

Limbajul asta nu m-a prins…

Povestea este una destul de comună, povestea unui bărbat care înșeală pe unde apuca, pentru că bărbații au voie….dar posibilitatea de a fi înșelat îl face să scoată flăcări pe nas…

Andrei este un barbat fermecator. Are o cariera de succes, o sotie iubitoare si un copil pe care-l adora. Andrei a fost dintotdeauna un vanator de senzatii. Ii plac femeile. Mult. Prea mult.

Niciun barbat n-a fost mai greu de dus la altar. Andrei este un rebel, un spirit liber.

Faptul ca Marisa a reusit sa-l faca „barbat de casa” nu i-a schimbat obiceiurile de pradator. Lupul isi schimba parul, dar naravul ba.

Andrei este un maestru al discretiei sau Marisa, de teama sa nu-l piarda, inchide ochii la escapadele lui amoroase?

Oricum ar fi, pentru o vreme, Andrei impaca de minune si casnicia, si euforia sexului fara obligatii. Pana in ziua cand cade in plasa Clarei.

Clara nu este ca femeile cu care Andrei era obisnuit. Ea este…”Clara nu lua prizonieri. Clara voia totul sau nimic.”

Cartea din geanta

Gândește ca un călugăr – Jay Shetty (recenzie)

Am citit multe cărți de dezvoltare personală dar cartea asta mi-a mers direct la suflet.

Are omul ăsta un stil de a spune lucrurile, astfel încât face lumină în mintea oricărui om o citește.

Cred că este prima carte citită de genul ăsta care aș fi vrut să nu se mai termine.

Este profundă, are aplicații practice care chiar merita încercate.

Vorbește destul de mult despre modul in care reacționăm, despre modul în care percepem și interpretăm anumite lucruri care vin din exterior.

Se pune accent pe imaginea de sine și respectul de sine.

„Identitatea ta e o oglindă acoperită cu praf. Când te uiți pentru prima oară la ea, nu poți distinge cu limpezime cine ești cu adevărat și ce prețuiești. Se prea poate să nu-ți facă plăcere să o cureți, dar nu-ți vei putea vedea adevărata reflexie decât atunci când praful va dispărea.

Toxicitatea e pretutindeni. În mediul înconjurător, în politică, însă sursa acesteia este, de fapt, în sufletele oamenilor. Dacă nu ne curățăm propriile suflete și dacă nu-i inspirăm pe alții să ne urmeze exemplul, vom fi un instrument de poluare a mediului înconjurător. Dar dacă ne purificăm propriile suflete, atunci putem să contribuim cu multă puritate la lumea din jurul nostru.”

Mi-a plăcut mult.
5⭐

Cartea din geanta

Mă iubește, nu mă iubește…

Mă iubește, nu mă iubește… – M.J.Arlidge (352 pag) – Volumul 7 din seria Helen Grace

De câte ori voi citi cartile acestui autor o să vă spun că este autorul meu preferat. E genial.

Persoanajele sunt atât de bine conturate, acțiunea este atât de alertă, scenariul este extrem de palpitant. N-ai cum sa nu îl iubești. N-ai cum.❤️

Helen Grace găsește pe un drum de țară trupul unei femei ce tocmai fusese ucisă în mod brutal, facandu-i-se o gaură in dreptul inimii. Nimic furat, nicio urmă de altercație, totul sugerează ceva atent plănuit.

A doua victimă este un farmacist. Culmea este faptul că un martor prezent la locul faptei este lăsat să scape. Intrebarea este cum își alege victimele. Cine moare? Cine trăiește? Care este următorul pe listă?

Nu vreau să dau spoilere, după jumătatea cărții începi să intelegi asasinul. Culmea este că așa a procedat autorul cu toate cărțile.

Pe de-o o parte ai strânge de gat criminalul, iar pe de altă parte l-ai lua în brațe ca sa îi spui că îl înțelegi și nu e singur în toată povestea.

Ura si setea de razbunare vin din mult prea multe dureri care sunt greu de dus. In spatele unui psihopat se află un suflet chinuit.

Asta reușește Arlidge. Să mă faca să vad omul din spatele acțiunilor terifiante. Și pentru asta îl ador!

Cartea din geanta

Cine sunt eu când nu mă vede nimeni?

Cine sunt eu când nu mă vede nimeni? – Alina Ilioi Mureșan (240 pag)

Cine sunt eu când nu mă vede nimeni este o carte motivațională care vorbește despre situații pe care probabil că mulți dintre noi le-am experimentat in viață.

Sunt expuse situații cu care autoarea s-a confruntat, situații care de fapt au devenit lecții de viață. Mi-a plăcut faptul că fiecare poveste în parte a avut destul de multă sensibilitate și privind obiectiv percepi altfel esența.

Se impletesc lucrurile vesele cu cele triste, și cumva te poți detașa de realitatea ta. Uneori e mai ușor să citești povestea altora decât să te gândești la propria poveste dar lucrurile se leagă și mai bine atunci când te regăsești în momentele altora.

Cartea asta este o buna introducere in regăsirea sinelui, care te învață despre răbdare, sensibilitate, emoție, te îndeamnă să te iubești fără să te dai vreodată deoparte.

Citat:

Dacă oamenii ar şti că pot fi frumoşi, lumea ar fi mult mai diferită. Nu ar mai exista atâtea complexe, invidie, ură sau necredinţă.

De multe ori am spus că atitudinea contează. Şi aşa şi este. Dimineaţa următoare când te vei trezi, zâmbeşte pentru că un om frumos s-a trezit. TU!

Fă acest lucru timp de o săptămână şi vei observa îmbunătăţirile din viaţa ta. Vei observa şi găsi lucruri care nici măcar nu ştiai că există. Vei descoperi ce înseamnă o privire plină de admiraţie îndreptată asupra ta şi te asigur că nu te vei mai putea opri din a fi frumos!

5⭐️

Cartea din geanta

Sora mea, ucigașă în serie

Korede lucrează ca asistenta intr-un spital. Când primește un telefon de la sora ei, își da seama că este nevoită din nou să o ajute pe aceasta.

Ayoola scapa cu ușurință de iubitii ei, ucigandu-i și spunandu-i surorii ei că a fost nevoită să îi ucidă în legitimă apărare.

Korede o ajută să scape de cadavre, dar își da seama că sora ei are probleme serioase și reprezintă un pericol pentru cei din jurul ei.

În același timp își da seama că sora ei este este mult mai frumoasa decât ea, este plăcută de toată lumea, este cea mai dorita și cea mai bine văzută.

Când Ayoola incepe o relație cu bărbatul de care Korede este îndrăgostită în secret, lucrurile se complică pentru că își da seama că acesta este în pericol.

Vrea sa il protejeze pe el, dar simte și că nu își poate abandona sora. Ce va alege? Va las pe voi sa aflați…

Inițial vedeam o asemanare cu cartea Nebuna, daca ați citit-o, dar de fapt lucrurile sunt complet diferite. Este o carte interesantă, care scoate la suprafață problemele cu care ne confruntăm atunci când ii punem pe ceilalți mai presus de propria persoană și propriile convingeri.

4⭐️