Despre oameni

Anul ăsta nu ne-am mai văzut fețele din cauza măștilor, dar ne-am simțit sufletele

S-a așternut praful peste blogul meu. Nu am mai simțit să scriu de foarte mult timp, dar cumva mi s-a făcut dor să adun amintiri aici. S-au împlinit 12 ani de blogging anul ăsta. Nici măcar nu știu când au trecut, dar știu că prin intermediul lui am cunoscut oameni frumoși iar cu unii dintre ei încă mai păstrez legătura.

Anul ăsta a fost unul atipic. Cu de toate. Pandemia m-a pus față în față cu niște situații pe care nu știam dacă o să pot să le duc. Dar am putut. Ca de fiecare dată, de altfel.

Am văzut ce înseamnă să trebuiască să stai departe de cei dragi, pentru a te proteja, dar mai ales pentru a îi proteja. Am vazut cum e să petrecem unele sărbători vazandu-ne prin video call și am experimentat tot ceea ce presupune școala online.

Iris ar fi trebuit să înceapă grădinița dar nu s-a mai putut, iar Eva s-a stresat permanent din cauza meeting-urilor la care nu putea să se logheze, sau din cauza faptului că vorbeau unii peste alții și nu se mai înțelegea om cu persoană.

Dar ușor ușor ne-am adaptat.

Anul ăsta am cunoscut oameni frumoși, am creat legături, am făcut terapie, am învățat o mulțime de lucruri despre mine, am inceput să mă văd, să mă ascult, să mă simt, dar cu totul diferit de anii trecuți.

Anul ăsta am învățat să iert, să accept, să mă iubesc. Sunt recunoscătoare pentru fiecare om, fiecare amintire, fiecare gând și fiecare emoție pe care am trăit-o.

Anul ăsta nu ne-am mai văzut fețele din cauza măștilor, dar ne-am simțit sufletele. Am scris, am desenat, am pictat, am dansat, am inotat, am citit, am memorat, am descoperit, am câștigat.

Anul ăsta am primit în casa mea doi motani fabuloși pe care îi iubesc și care îmi sunt extrem de dragi. Ne bucură sufletul si ne înfrumusețează zilele. Fetele mele se bucură din plin de momentele pisicești.

Anul ăsta mi-am dat seama că fata mea cea mare crește prea repede, iar cea mică nu mai este atât de mică. Ne certăm, ne jucăm, facem planuri, învățăm, creștem împreună.

Anul ăsta am jucat și Rummy, și Monopoly, și cu păpușile Barbie, și cu bebelușii care trebuiau plimbați și hraniti de cea mică. Am inventat jocuri, am gătit împreună, am adunat frunze, am creat povești, am cântat si dansat pe melodii inventate de noi.

Cateodata mai vin navală peste mine doruri, dorința de a avea o familie completă, întreagă, formată din mama + tata + copii + pisici. Dar dincolo de aceste lipsuri care se resimt ca niște goluri,  învăț să le umplu cu iubirea fetelor mele.

Suntem bine.

Anul ăsta am indraznit să dau „viață” unei pasiuni și am învățat mai mult, dar am simțit și mai mult. Am fost surprinsă să văd câți oameni mi-au dat feedback pozitiv, iar asta m-a motivat și mai mult să continui iar acum, încurajată de câteva persoane dragi mie, caut resursele si curajul de a trece la etapa următoare.

Anul ăsta am citit multe cărți interesante. E adevărat ca am citit mai puțin ca anii trecuți și nu am depășit pragul de 50 de cărți citite, dar m-am concentrat mai mult asupra fiecarei cărți, am lăsat lucrurile să se așeze, pentru că mai ales informațiile din cărțile de dezvoltare personala au nevoie de timp… și spațiu.

Nu mi-am făcut prea multe planuri pentru anul următor. Am rezervat un concediu pentru la vară, pe o insulă, undeva unde apa e limpede și sufletul liber dar în același timp plin.

Am setat intenții, am stabilit lucruri, dar nu am creat o listă nerealizabilă sau interminabilă.

Anul următor las lucrurile să curgă.

Cum a fost pentru voi anul ăsta? Ce planuri aveți pentru anul următor?

Cartea din geanta

(Recenzie) – Caleidoscopul inimilor – Claire Contreras

Cartea asta e despre inimi. Despre alegeri. Despre lucruri simțite și nespuse. Este despre așteptări și dorințe adolescentine care continuă să existe și în perioada adultă. Cartea asta este despre inimi frânte și cioburi peticite folosite pentru a reconstrui o inimă.

Secretul iubirii, iubirea reală, surescintantă, care te înnebunește și te golește este că atunci când simți că zbori ești de fapt mai sus decât ai fi visat vreodată. Dar atunci când te prăbușești, ajungi în cele mai adânci crevase și ești lăsat să te ridici singur de acolo.

Sinopsis:


Era prietenul cel mai bun al fratelui meu. N-ar fi trebuit sa devina iubitul meu. Am crezut ca o sa dam amandoi totul uitarii si o sa mergem mai departe.

Unul dintre noi a reusit. Unul dintre noi a plecat.

Acum s-a intors, privindu-ma ca si cand ar vrea sa ma devoreze. Si toate acele sentimente pe care le-am transformat in furie capata acum un alt chip, unul care ma sperie. Ultima data mi-a frant inima. De data asta o sa mi-o faca bucati.

  • Caleidoscopul inimilor e combinatia perfecta de pasiune, suferinta si emotie care te va insoti multa vreme dupa ce vei inchide cartea. –  Whitney G., autoarea seriei bestseller Reasonable Doubt
  • O frumoasa poveste despre pierdere, iubire si despre cum sa-ti asculti inima chiar si cand e franta. – Corinne MiChaels, autoarea seriei de succes Belonging
  • Chimia dintre Oliver si Estelle e magnetica! Recomand cu multa caldura aceasta carte fantastica! – Melissa Brown

Claire Contreras e o autoare cu vanzari record, potrivit publicatiilor New York Times si USA Today. Are doi copii, trei caini si a supravietuit luptei impotriva cancerului de san. Ii place sa scrie orice, de la povesti pentru copii, la carti cu tenta erotica, dar cel mai mult ii place sa scrie povesti de dragoste contemporane. Atunci cand nu scrie, citeste si viseaza la locuri pe care isi doreste sa le viziteze.


Produs publicat in 2016 de Trei
Data aparitiei: Iulie 2016
Colectia Fiction Connection
Format: 130×200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 368
ISBN: 978-606-719-641-2


caleidoscopul-inimilor_1_fullsize