Blog

9 ani de blog și zeci de mii de cuvinte

Nu știu când au trecut acești nouă ani. Parcă au zburat. Îmi aduc aminte că am deschis blogul când Eva abia se născuse. Mă simțeam singură și îmi doream să vorbesc cuiva. Apoi m-am gândit să adun amintiri pentru copilul meu cel nou, dar blogul a dispărut și am luat-o de la capăt deși îmi cam pierdusem din entuziasm. Când am văzut că am legat prietenii frumoase și că oamenii chiar mă citeau, am ales să continui să scriu.

În mod miraculos, pentru mine scrisul a fost un fel de terapie. Transmiteam celorlalți dar vorbeam în primul rând cu mine. Prin intermediul blogului am cunoscut oameni frumoși, calzi, cu povești interesante de viață. Apoi, tot prin intermediul blogului l-am cunoscut pe soțul meu. Am scris despre toate emoțiile, stările, sentimentele prin care am trecut. Am scris articole de toate genurile. Unele îmi par atât de copilărești, că parcă nici nu ar fi fost scrise de mine.

M-am schimbat în multe sensuri. Nu mai sunt copilul de acum nouă ani. Acum sunt femeia cu doi copii, pe care parcă o aleargă timpul. E atât de multă agitație în viața mea, încât uneori îmi vine să mă așez pe o bancă și să învăț să respir din nou. Calm și cu liniște. Mi-e cam dor de mine și de timpul pe care nu îl mai am pentru mine. Mă adaptez totuși și le fac din mers.

De câteva ori m-am gândit să renunț la blog pentru că nu m-am mai ocupat de scris așa cum o făceam în anii trecuți. Sunt atât de obosită încât nu mai am energie să scriu deși aș avea ce scrie și idei am cât cuprinde. Și totuși iată-mă tot aici. M-am implicat prea mult ca să pot șterge totul într-o zi, așa că am decis să scriu când pot, când mă simt în stare, când am ceva de spus.

Scrisul e terapie momentan și încă mai am răni de vindecat…

 

Reclame
Despre oameni

Când oamenii nu pot schimba lucrurile, ei schimbă cuvintele.

Cred că oricât ne-am umple de speranță, de dorință, de fel și fel de idei și iluzii, oamenii nu se schimbă. Nu o pot face atât timp cât dorința de schimbare nu pornește din ființa lor. Mă surprinde să observ cum brusc devenim alți oameni. Parcă se șterg toate lucrurile care cândva au fost frumoase, ne-au bucurat și ne-au adus lumină în suflet și privire.

Sufletul pereche de azi se poate să nu mai fie sufletul pereche de mâine. Oamenii se schimbă, şi odată cu ei, se schimbă şi ce înseamnă partenerul ideal. Sufletul pereche nu este un suflet sau un om, ci este un sentiment: sentimentul compatibilităţii, al potrivirii cât mai aproape de perfecţiune.

M-am întrebat de multe ori de ce oamenii care spun că îl iubesc pe cel de lângă ei, ajung să îl jignească, să îi vorbească urât, să denigreze, să umple cu noroi un om care ar trebui doar iubit. Credeam că doar cuvinte frumoase se pot revărsa către cel pe care îl iubești și îl păstrezi în suflet.

Timpurile se schimbă şi noi ne schimbăm odată cu ele. Schimbarea ar trebuie să fie una benefică, nu una care să ne tragă în jos. Parcă în loc să avansăm stăm pe loc. Și facem pași în spate. Posibil ca nici măcar să nu observăm asta, sau dacă o facem, ne este prea teamă să luăm atitudinea pe care mintea ne-o dictează.

Nu se va schimba nimic până ce nu se schimbă totul. Totul se poate schimba într-un singur mod. Înlăturând tot ceea ce ne face rău, lăsând gândurile negative la o parte și pornind de la zero. Cam de câte ori o poți lua de la capăt în viață? Cam de câte ori poti reîncepe să crezi în tine? De câte ori îți poți reconstrui inima și de câte ori mai poți crede că oamenii sunt frumoși?

Când oamenii nu pot schimba lucrurile, ei schimbă cuvintele.

dawn-dusk-girl-1066183