Cartea din geanta

Farul cu secrete – Santa Montefiore (recenzie)

O poveste de familie care mi s-a părut foarte interesantă. Pe Ella am considerat-o imatură în anumite situații, că cine fuge la 33 de ani de mama? 🙄

Mi-au plăcut descrierile Irlandei, diferența evidenta dintre viața trăită la Londra și cea din Irlanda. Mi-au placut personajele, fiecare în parte, cu experientele și personalitatea lor. Atunci când oamenii sunt uniți viața nu poate fi decât frumoasă.

Mi-a plăcut stilul de a scrie, din perspectiva unei persoane decedate. Te transportă cumva intr-o lume pe care o credeai diferită.

Iar povestea farului te intrigă până spre finalul romanului, când afli secretul pe care ti l-ai imaginat în toate felurile dar care nu este ceea ce ti-ai închipuit.

Peg e o bătrânică dulce si înțeleaptă care o ajută pe Ella să înțeleagă anumite lucruri petrecute în trecutul mamei ei. Dar este și femeia care tine comunitatea unită, familia închegată și cea care prin vorbele ei poate sa liniștească și cele mai puternice furtuni.

Descriere:

Ellen Trawton fuge de toți și de toate. Trebuie să se mărite cu un bărbat pe care nu-l iubește, slujba nu-i oferă nici o perspectivă de dezvoltare, iar mama ei cea băgăcioasă o calcă pe nervi.

Așa că pleacă spre singurul loc unde știe cu siguranță că mama nu o va urmări – casa mătușii din Irlanda. Acolo descoperă un secret de familie care îi întunecă trecutul – dar îi poate asigura un viitor despre care nu avea idee.

Între timp, Caitlin Macausland plânge după viitorul pe care l-a pierdut. Ea a avut parte de o moarte tragică în ceea ce tot satul consideră a fi o situație suspicioasă, iar acum este prinsă între cer și pământ, fără posibilitatea de a pleca.

Destinele celor două sunt unite de un far străvechi, care a fost martor la multe tragedii. Pot aceste femei să-și găsească în fine liniștea pe care și-o doresc atât de mult?

5 🌟

Despre oameni

Anul ăsta nu ne-am mai văzut fețele din cauza măștilor, dar ne-am simțit sufletele

S-a așternut praful peste blogul meu. Nu am mai simțit să scriu de foarte mult timp, dar cumva mi s-a făcut dor să adun amintiri aici. S-au împlinit 12 ani de blogging anul ăsta. Nici măcar nu știu când au trecut, dar știu că prin intermediul lui am cunoscut oameni frumoși iar cu unii dintre ei încă mai păstrez legătura.

Anul ăsta a fost unul atipic. Cu de toate. Pandemia m-a pus față în față cu niște situații pe care nu știam dacă o să pot să le duc. Dar am putut. Ca de fiecare dată, de altfel.

Am văzut ce înseamnă să trebuiască să stai departe de cei dragi, pentru a te proteja, dar mai ales pentru a îi proteja. Am vazut cum e să petrecem unele sărbători vazandu-ne prin video call și am experimentat tot ceea ce presupune școala online.

Iris ar fi trebuit să înceapă grădinița dar nu s-a mai putut, iar Eva s-a stresat permanent din cauza meeting-urilor la care nu putea să se logheze, sau din cauza faptului că vorbeau unii peste alții și nu se mai înțelegea om cu persoană.

Dar ușor ușor ne-am adaptat.

Anul ăsta am cunoscut oameni frumoși, am creat legături, am făcut terapie, am învățat o mulțime de lucruri despre mine, am inceput să mă văd, să mă ascult, să mă simt, dar cu totul diferit de anii trecuți.

Anul ăsta am învățat să iert, să accept, să mă iubesc. Sunt recunoscătoare pentru fiecare om, fiecare amintire, fiecare gând și fiecare emoție pe care am trăit-o.

Anul ăsta nu ne-am mai văzut fețele din cauza măștilor, dar ne-am simțit sufletele. Am scris, am desenat, am pictat, am dansat, am inotat, am citit, am memorat, am descoperit, am câștigat.

Anul ăsta am primit în casa mea doi motani fabuloși pe care îi iubesc și care îmi sunt extrem de dragi. Ne bucură sufletul si ne înfrumusețează zilele. Fetele mele se bucură din plin de momentele pisicești.

Anul ăsta mi-am dat seama că fata mea cea mare crește prea repede, iar cea mică nu mai este atât de mică. Ne certăm, ne jucăm, facem planuri, învățăm, creștem împreună.

Anul ăsta am jucat și Rummy, și Monopoly, și cu păpușile Barbie, și cu bebelușii care trebuiau plimbați și hraniti de cea mică. Am inventat jocuri, am gătit împreună, am adunat frunze, am creat povești, am cântat si dansat pe melodii inventate de noi.

Cateodata mai vin navală peste mine doruri, dorința de a avea o familie completă, întreagă, formată din mama + tata + copii + pisici. Dar dincolo de aceste lipsuri care se resimt ca niște goluri,  învăț să le umplu cu iubirea fetelor mele.

Suntem bine.

Anul ăsta am indraznit să dau „viață” unei pasiuni și am învățat mai mult, dar am simțit și mai mult. Am fost surprinsă să văd câți oameni mi-au dat feedback pozitiv, iar asta m-a motivat și mai mult să continui iar acum, încurajată de câteva persoane dragi mie, caut resursele si curajul de a trece la etapa următoare.

Anul ăsta am citit multe cărți interesante. E adevărat ca am citit mai puțin ca anii trecuți și nu am depășit pragul de 50 de cărți citite, dar m-am concentrat mai mult asupra fiecarei cărți, am lăsat lucrurile să se așeze, pentru că mai ales informațiile din cărțile de dezvoltare personala au nevoie de timp… și spațiu.

Nu mi-am făcut prea multe planuri pentru anul următor. Am rezervat un concediu pentru la vară, pe o insulă, undeva unde apa e limpede și sufletul liber dar în același timp plin.

Am setat intenții, am stabilit lucruri, dar nu am creat o listă nerealizabilă sau interminabilă.

Anul următor las lucrurile să curgă.

Cum a fost pentru voi anul ăsta? Ce planuri aveți pentru anul următor?

Cartea din geanta

Culorile vieții

Îmi plac cărțile cu povești de familie, îmi plac cărțile care au un mesaj puternic în spate. De data asta am făcut parte din familia Grey, am simțit natura, mirosul ierbii proaspete și am admirat frumusețea cailor și a vieții la fermă.

Este vorba de trei surori, crescute doar de tată pentru că mama lor a murit când acestea erau foarte mici.

Vivi Ann este cea care iubește caii, viața la fermă, muncește cot la cot cu tatăl ei, caută modalități de a face afacerea cât mai prosperă.

Winona este tipa inteligentă, complexata de kilogramele în plus, dar foarte rațională și inteligentă. Ajunge avocat si foarte respectată de comunitate.

Cu toate astea, este intr-o permanentă rivalitate cu Vivi Ann, pentru ca simte că aceasta îi fura iubirea tatălui, apoi pe cea a celui de care era îndrăgostită din adolescență si mereu invidia si gelozia ajunge sa le indeparteze.

Aurora este cea de care mi-a plăcut cel mai mult. Mereu alături de surorile ei, sustinandu-le, incurajandu-le, ajutandu-le in fiecare moment dificil.

Mi-a plăcut ca Vivi Ann si-a ascultat inima și ca a ales sa trăiască alături de cel pe care îl iubea, chiar daca toți s-au impotrivit.

Am suferit alături de ea atunci când cea mai urâtă faptă a fost pusă pe umerii sotului ei. I-am înțeles suferinta, dezamagirea, disperarea.

Surorile ei i-au fost alături desi nimeni nu putea umple golul din sufletul ei…

Și totuși… Anumite greseli pot fi răscumpărate atunci când le realizezi și încerci să le îndrepți.

O poveste de familie deosebită, o carte minunata pe care o recomand.