Etichetă: carti

Noi și alții

Sezonul răcelilor

Ruxandra IonitaLasă un comentariu

De câteva zile e acasă, pentru că răceală. Pentru că are o tuse urâtă care parcă nu vrea să treacă deloc, deși îi fac și aerosoli, îi dau și tratament.

Așa că e acasă, morocănoasă, nimic nu îi convine, iar când isi revine are chef de joacă și răstoarnă casa cu fundul în sus.

Aseară a vrut să îi faca soră-sa unghiile și a fost tare mândră de treaba asta. Si-a etalat unghiile în fața oglinzii de nenumărate ori înainte să meargă la somn.

Momentan mersul la grădiniță este pe hold, la fel si cursurile de balet, iar vremea asta ploioasă ne îndeamnă la citit povești și jucat cu păpușile.

Despre oameni

Anul ăsta nu ne-am mai văzut fețele din cauza măștilor, dar ne-am simțit sufletele

Ruxandra IonitaLasă un comentariu

S-a așternut praful peste blogul meu. Nu am mai simțit să scriu de foarte mult timp, dar cumva mi s-a făcut dor să adun amintiri aici. S-au împlinit 12 ani de blogging anul ăsta. Nici măcar nu știu când au trecut, dar știu că prin intermediul lui am cunoscut oameni frumoși iar cu unii dintre ei încă mai păstrez legătura.

Anul ăsta a fost unul atipic. Cu de toate. Pandemia m-a pus față în față cu niște situații pe care nu știam dacă o să pot să le duc. Dar am putut. Ca de fiecare dată, de altfel.

Am văzut ce înseamnă să trebuiască să stai departe de cei dragi, pentru a te proteja, dar mai ales pentru a îi proteja. Am vazut cum e să petrecem unele sărbători vazandu-ne prin video call și am experimentat tot ceea ce presupune școala online.

Iris ar fi trebuit să înceapă grădinița dar nu s-a mai putut, iar Eva s-a stresat permanent din cauza meeting-urilor la care nu putea să se logheze, sau din cauza faptului că vorbeau unii peste alții și nu se mai înțelegea om cu persoană.

Dar ușor ușor ne-am adaptat.

Anul ăsta am cunoscut oameni frumoși, am creat legături, am făcut terapie, am învățat o mulțime de lucruri despre mine, am inceput să mă văd, să mă ascult, să mă simt, dar cu totul diferit de anii trecuți.

Anul ăsta am învățat să iert, să accept, să mă iubesc. Sunt recunoscătoare pentru fiecare om, fiecare amintire, fiecare gând și fiecare emoție pe care am trăit-o.

Anul ăsta nu ne-am mai văzut fețele din cauza măștilor, dar ne-am simțit sufletele. Am scris, am desenat, am pictat, am dansat, am inotat, am citit, am memorat, am descoperit, am câștigat.

Anul ăsta am primit în casa mea doi motani fabuloși pe care îi iubesc și care îmi sunt extrem de dragi. Ne bucură sufletul si ne înfrumusețează zilele. Fetele mele se bucură din plin de momentele pisicești.

Anul ăsta mi-am dat seama că fata mea cea mare crește prea repede, iar cea mică nu mai este atât de mică. Ne certăm, ne jucăm, facem planuri, învățăm, creștem împreună.

Anul ăsta am jucat și Rummy, și Monopoly, și cu păpușile Barbie, și cu bebelușii care trebuiau plimbați și hraniti de cea mică. Am inventat jocuri, am gătit împreună, am adunat frunze, am creat povești, am cântat si dansat pe melodii inventate de noi.

Cateodata mai vin navală peste mine doruri, dorința de a avea o familie completă, întreagă, formată din mama + tata + copii + pisici. Dar dincolo de aceste lipsuri care se resimt ca niște goluri,  învăț să le umplu cu iubirea fetelor mele.

Suntem bine.

Anul ăsta am indraznit să dau „viață” unei pasiuni și am învățat mai mult, dar am simțit și mai mult. Am fost surprinsă să văd câți oameni mi-au dat feedback pozitiv, iar asta m-a motivat și mai mult să continui iar acum, încurajată de câteva persoane dragi mie, caut resursele si curajul de a trece la etapa următoare.

Anul ăsta am citit multe cărți interesante. E adevărat ca am citit mai puțin ca anii trecuți și nu am depășit pragul de 50 de cărți citite, dar m-am concentrat mai mult asupra fiecarei cărți, am lăsat lucrurile să se așeze, pentru că mai ales informațiile din cărțile de dezvoltare personala au nevoie de timp… și spațiu.

Nu mi-am făcut prea multe planuri pentru anul următor. Am rezervat un concediu pentru la vară, pe o insulă, undeva unde apa e limpede și sufletul liber dar în același timp plin.

Am setat intenții, am stabilit lucruri, dar nu am creat o listă nerealizabilă sau interminabilă.

Anul următor las lucrurile să curgă.

Cum a fost pentru voi anul ăsta? Ce planuri aveți pentru anul următor?

Cartea din geanta

Fata pe care el o știa

Ruxandra IonitaLasă un comentariu

Annika este studenta in ultimul an la Litere. Nelinistita si tensionata in situatiile sociale, unde comportamentul majoritatii oamenilor i se pare de neinteles, prefera sa fie inconjurata de ordinea si disciplina cartilor sau de singuratatea tacuta din timpul partidelor de sah. Jonathan se inscrie in clubul de sah frecventat de Annika si pierde prima lui partida – si inima – in fata timidei si stangacei si in acelasi timp inteligentei si frumoasei tinere.

Ii admira abilitatea de a fi sincera cu sine, cu bizarerii cu tot, si accepta provocarile pe care le implica o relatie cu ea. Jonathan si Annika scot la iveala ce e mai bun unul in celalalt, gasind in ei insisi curajul si increderea pentru a planui un viitor impreuna. Ceea ce urmeaza este o dragoste unica, dar plina de tandrete, care rezista tuturor incercarilor, mai putin tragediei neprevazute care ii sileste sa se separe, taindu-le legaturile si lasandu-i sa navigheze singuri prin viata.

Dupa zece ani, soarta ii aduce din nou impreuna. Ea duce viata pe care si-a dorit-o, ca bibliotecara. El lucreaza in domeniul financiar, revenindu-si dupa un divort si cautand un nou inceput. Atractia si sentimentele puternice pe care le impartaseau odinioara se reaprind imediat, dar, daca nu-si infrunta anxietatile si temerile care i-au despartit, ar putea rata a doua sansa de a-si uni destinele.

Cartea asta are la baza o poveste simpla dar transmite atât de multă emoție…m-am îndrăgostit de personajele principale încă de la primele pagini. Ea este catalogata drept o fată ciudată, care se integrează destul de greu. Nu suportă să fie înconjurată de oameni gălăgioși, este timidă, are o gingășie pe care nu am mai intalnit-o în vreo carte.

El este tipul care i-a fost alături, care a inteles-o, a protejat-o, relația a avut un parcurs lin, în ritmul ei, tocmai pentru a nu o destabiliza prea tare. El pleacă sa lucreze la New York si se revăd in orasul in care ea a ramas si unde incepuse povestea lor dar la o distanță de 10 ani.

Urmează multe intamplari interesante dar pline de emoție. Cartea asta mi s-a lipit de suflet, este cu totul deosebită.

11888576

Blog

Iris, fetița care nu vrea să meargă

Ruxandra Ionita2 comentarii

A început să mă descurajeze destul de mult faptul că Iris face 1 an și 3 luni și încă nu vrea să meargă. Am încercat toate variantele posibile. Am cumpărat premergător, ne-am așezat pe jos și ne-am jucat împreună, eu încercând să o determin să ajungă la jucăriile care îi plac cel mai mult. I-am arătat cum să se ridice și să se așeze, făcând permanent exerciții de genul ăsta cu speranța că poate, poate, va prinde mai mult curaj.

Se prinde de mine, dar încă e temătoare și îmi caută imediat mâna dacă simte că își pierde echilibrul. Poate că un factor important este acela că nu îi place de nicio culoare să stea pe burtă și după câteva secunde începe să plângă. Mersul de-a bușilea încă este poveste. Nu vreau să o forțez, ci să o las să își stabilească propriul ritm. În fiecare zi se descoperă, învață lucruri noi despre ea.

Avem momente în care doar ne pupăm și ne ținem în brațe. Sunt situații în care vrea să fie ținută în brațe și să-și țină fruntea lipită de pieptul meu. Sunt momente în care e irascibilă, nemulțumită, se încruntă dacă nu îi dau ce vrea atunci când vrea. Încă suntem la stadiul în care aruncă toate jucăriile pe jos, apoi le cere și tot așa. Îi place jocul cu mingea și o amuză foarte tare momentul în care mingea ajunge înapoi la ea. Râde în hohote.

Îi plac cărțile cu imagini. În fiecare zi îi arat imagini din cărti adaptate vârstei ei. E încântată când vede un bebe în imagini. A început să recunoască unele animale și încearcă să imite sunete. Invață cuvinte noi. Spune mama, tata, Eva (dar iese mai mult Eba), apa, bebe, papa, masa, baba, cucu (de la cuțu).

Îi place să se privească în oglindă iar atunci când îi spun bravo, aplaudă cu entuziasm. Când merge, atunci când o face, își tot admiră încălțările. Uneori, când dispar din raza ei vizuală se supără și începe să plângă cu patos. Facem în fiecare zi lucruri noi și le alternăm, ca să nu se plictisească. Sper să o văd curând mergând, să prindă curaj și să facă pași singură.

 

 

Cartea din geanta

O mie de nopti – E.K Johnston

Ruxandra IonitaLasă un comentariu

Regele Lo-Melkhiin a ucis trei sute de fecioare inainte sa ajunga in satul ei, cautandu-si o sotie. Cand ea vede norul de praf din zare, stie ca el a sosit. Stie ca o va vrea pe fata cea mai frumoasa: sora ei. Insa jura ca n-o va lasa sa fie urmatoarea.

Eroina fara nume din romanul lui E. K. Johnston face tot ce-i sta in puteri ca sa fie luata in locul surorii sale. Ajunsa in palatul lui Lo-Melkhiin, descopera ca e un loc bizar si primejdios, unde statuile au priviri inspaimantatoare si firele se tes singure in vesminte stralucitoare.

Desi e convinsa ca va muri, darul ei de povestitoare o tine in viata. Cu fiecare poveste, creste si puterea ei magica, dorinta cea mai mare a fetei fiind aceea de a-l salva pe regele preschimbat in monstru.

„Plina de emotie si frumusete, O mie de nopti isi va raspandi vraja asupra cititorilor, fermecandu-i inca multa vreme dupa ce ultima poveste va fi spusa.” –Alexandra Bracken, autoarea seriei de mare succes Minti primejdioase

„Un fantasy in care legenda si simbolurile se impletesc intr-o aventura fascinanta. Stilul lui Johnston e incarcat de lirism, amintind de clasicele povestiri arabe din O mie si una de nopti, care reprezinta punctul de plecare al romanului.” – Booklist

Scriitoarea canadiana E.K. Johnston a trait pe patru continente si a petrecut veri spectaculoase in desertul iordanian.

Citate

„Atat de multe fete au fost pierdute pe vecie, incat nu voiam sa-mi pierd si eu sora. Povestile spuneau limpede doua lucruri: Lo-Melkhiin nu pleca fara o fecioara si intotdeauna ea era sortita pieirii.

Orasul ma trezise la viata, cu luminile lui lucind cald. Aveam sentimentul inselator ca ma aflu acasa. Ceasurile lungi petrecute in desert ma amortisera si uitasem de trupul care ma durea; acum, carnea mea striga de suferinta.

o-mie-de-nopti_1_fullsize