Despre oameni

Când oamenii nu pot schimba lucrurile, ei schimbă cuvintele.

Cred că oricât ne-am umple de speranță, de dorință, de fel și fel de idei și iluzii, oamenii nu se schimbă. Nu o pot face atât timp cât dorința de schimbare nu pornește din ființa lor. Mă surprinde să observ cum brusc devenim alți oameni. Parcă se șterg toate lucrurile care cândva au fost frumoase, ne-au bucurat și ne-au adus lumină în suflet și privire.

Sufletul pereche de azi se poate să nu mai fie sufletul pereche de mâine. Oamenii se schimbă, şi odată cu ei, se schimbă şi ce înseamnă partenerul ideal. Sufletul pereche nu este un suflet sau un om, ci este un sentiment: sentimentul compatibilităţii, al potrivirii cât mai aproape de perfecţiune.

M-am întrebat de multe ori de ce oamenii care spun că îl iubesc pe cel de lângă ei, ajung să îl jignească, să îi vorbească urât, să denigreze, să umple cu noroi un om care ar trebui doar iubit. Credeam că doar cuvinte frumoase se pot revărsa către cel pe care îl iubești și îl păstrezi în suflet.

Timpurile se schimbă şi noi ne schimbăm odată cu ele. Schimbarea ar trebuie să fie una benefică, nu una care să ne tragă în jos. Parcă în loc să avansăm stăm pe loc. Și facem pași în spate. Posibil ca nici măcar să nu observăm asta, sau dacă o facem, ne este prea teamă să luăm atitudinea pe care mintea ne-o dictează.

Nu se va schimba nimic până ce nu se schimbă totul. Totul se poate schimba într-un singur mod. Înlăturând tot ceea ce ne face rău, lăsând gândurile negative la o parte și pornind de la zero. Cam de câte ori o poți lua de la capăt în viață? Cam de câte ori poti reîncepe să crezi în tine? De câte ori îți poți reconstrui inima și de câte ori mai poți crede că oamenii sunt frumoși?

Când oamenii nu pot schimba lucrurile, ei schimbă cuvintele.

dawn-dusk-girl-1066183

Reclame