Cărţile sunt memoriile sufletelor frământate. Mi se pare că citatul acesta, care apartine Valeriei Mahok, se potrivește cel mai bine cu ceea ce transmite această carte. În definitiv, Cartea este un mijloc prin care poţi deveni ceea ce îţi doreşti să fii.
Descrierea cărții:
Ea a invatat ca tacerea era cea mai buna arma a sa. El a jurat ca o va proteja intotdeauna.
Amandoi impartasesc un trecut ingrozitor, in urma caruia au creat o legatura indestructibila. Sau, cel putin, asa credeau ei. Pana cand drumurile lor s-au despartit brusc, in urma cu patru ani.
Mallory si Rider incearca de ceva vreme sa-si depaseasca experientele infioratoare traite intr-un centru de plasament, sa-si cladeasca un viitor, sa uite. Dar chiar cand credeau ca au lasat trecutul in urma, Mallory si Rider se reintalnesc la liceu si descopera ca legatura puternica din copilarie n-a disparut… continua sa existe, la fel ca si ranile. In aceasta incercare de a se vindeca de trecut si de a-si depasi temerile si nesiguranta, amandoi descopera ca exista ceva ce-i poate ajuta: iubirea si prietenia.
Sa nu spui niciodata pentru totdeauna a fost pentru mine acel titlu neobisnuit care mi-a starnit curiozitatea și imediat ce am văzut coperta mi-am dorit să citesc cartea. V-am mai spus într-un alt articol că aleg cărțile de cele mai multe ori în funcție de copertă.
Când citesc cărți young adult mereu mă întorc în trecut, într-o oarecare măsură. Văd cu alți ochi etapa adolescenței și parcă înțeleg mai bine toate dramele, toate problemele, tot zbuciumul și toate suferințele.
Mallory a fost personajul meu preferat pentru că în ciuda tuturor traumelor care i-au afectat copilăria, a încercat de fiecare dată să își depășească temerile. Chiar dacă i-a fost greu să înfrunte realitatea, a ales să lupte în loc să se retragă sau să se ascundă.
Jennifer L. Armentrout ne arată prin cartea aceasta că avem resurse să fim cine ne dorim să fim și să realizăm ceea ce ne-am propus. Trebuie doar să avem încredere în propriile noastre forțe, să depășim barierele care de fapt nu ne apără, ci ne pun piedici. Este o carte de dragoste dar nu numai. Sunt numeroase fragmente care te pun pe gânduri și care te îndeamnă să privești viața dintr-o altă perspectivă.
V-o recomand din toată inima. O puteti găsi pe Libris.ro. Aștept să citesc și recenziile voastre, pentru a vedea ce v-a plăcut și impresionat la această carte.
Citate care mi-au plăcut:
„Nu-mi venea sa cred ca era acolo. Inima mea incerca sa se elibereze din piept, cand buzele lui, mai pline decat imi aminteam, au schitat un zambet, iar mie mi s-a pus un nod in stomac, fiindca ii aparuse gropita din obrazul drept. Era singura gropita, nu avea pereche. Era doar una. Mintea m-a purtat inapoi in timp si nu m-am putut gaindi decat la cele cateva momente in care il vazusem relaxat. Sprijinindu-se de spatarul scaunului care parea prea mic pentru el, si-a intors incet capul spre mine. Ochii lui, caprui cu mici pete aurii, i-au intalnit pe ai mei. Ochi pe care nu ii uitasem niciodata.
Zambetul relaxat, aproape lenes, pe care nu-l mai vazusem pana atunci pe chipul lui, a inghetat. Buzele i s-au intredeschis si pielea bronzata i-a fost cuprinsa de paloare. Petele aurii din ochii lui au parut ca se intensifia atunci cand a facut ochii cat cepele. Ma recunoscuse. Desi ma schimbasem mult de atunci, era clar ca ma recunoscuse. A inceput si se miste din nou, aplecandu-se in scaun spre mine. Patru cuvinte din trecut imi rasunau in minte.
Nu scoate un sunet.
— Soricel? a soptit el.”
Ruxandra Ioniță 