Cartea din geanta

(Recenzie) – Vinovatul – Lisa Ballantyne

Mi-a luat ceva timp până să mă apuc să citesc această carte. O aveam salvată în Kindle de mai bine de jumătate de an. De fiecare dată am amânat momentul dar acum două zile m-am decis să o citesc. Nu știu cum se face dar de fiecare dată cărțile de genul ăsta mă cam dau peste cap. E un întreg labirint. Nu știu unde începe și unde se termină.

Cartea este scrisă atât de bine, că parcă trăiești odată cu personajele. Cu fiecare frază citită mai înțelegi puțin și totuși nu înțelegi nimic. Legătura dintre avocat și copilul acuzat este destul de puternică, adultul arătând empatie și amintindu-și anumite lucruri care au avut legătură cu propria lui copilărie.

Este prezentat în paralel atât prezentul cât și trecutul. Un lucru care mi-a placut și m-a ajutat să înțeleg mai bine întreaga poveste. Inteligența și capacitatea de autocontrol a copilului pur și simplu șochează. Descrierea cărții o găsiți mai jos.

Un baietel a fost gasit mort pe terenul de joaca. Avocatul londonez Daniel Hunter a ajuns un maestru al cauzelor pierdute. Insa viata sa se schimba atunci cand il cunoaste pe Sebastian, un baiat de unsprezece ani, acuzat ca si-ar fi ucis prietenul.

Pe masura ce afla tot mai multe despre abuzurile din casa lui Sebastian, Daniel este coplesit de amintirile propriei copilarii, cand Minnie, mama sa adoptiva, l-a salvat, pentru ca apoi sa-l tradeze.

Simpatia fata de Sebastian si amintirile dureroase il fac oare pe Daniel sa nu mai vada adevarul? Ce s-a intamplat pe terenul de joaca si cine este vinovat de moartea baietelului? Punand sub semnul intrebarii toate convingerile sale, Daniel intelege cat de grave pot fi consecintele unei erori.

„Daniel era un avocat experimentat in cazuri cu adolescenti: din postura de avocat aparase pusti de cincisprezece ani acuzati de impuscarea membrilor unor bande si cativa adolescenti care se dedasera la jafuri pentru a-si procura droguri. Dar nu avusese nicicand de-a face cu un copil – niciodata nu aparase un baietel. Propria sa copilarie reprezenta unica lui referinta in legatura cu acest subiect.“ – Vinovatul


vinovatul_1_fullsize

Cartea din geanta

Casa papusilor (Helen Grace #3) – M.J. Arlidge

Inspectoarea Helen Grace se afla iarasi pe urmele unui criminal in serie intr-un nou thriller plin de suspans marca M. J. Arlidge! Ce legatura poate fi intre o fata care se trezeste rapita din propria casasi sechestrata intr-o pivnita mizera si un cadavru descoperit absolut intamplator pe o plaja pustie? Aparent nu e nicio legatura.

Pana cand mintea agera a inspectoarei Helen Grace, faimoasa deja pentru cazurile de criminali in serie pe care le-a elucidat, face conexiunile potrivite si descopera numitorul comun: la mijloc e mintea diabolica a unui criminal unul foarte inteligent, foarte precaut si foarte perseverent…

De acelasi autor, la Editura Trei, au aparut Ghici cine moare primul si Ghici ce-i in cutie, primele doua volume din seria Helen Grace.

„O poveste care iti ingheata sangele in vine” – Daily Mail”Alert, plin de suspans, o adevarata reusita.” – Sun „Un thriller ca un dus rece.” – Sunday Mirror M.J.Arlidge lucreaza de 15 ani in televiziune, fiind specializat in productiile dramatice. Arlidge a fost producatorul unor seriale politiste de prime-time pentru ITV, printre care Torn, The Little House si, cel mai recent, Undeniable. In prezent, scrie pentru publicatia Silent Witness si produce filme pentru retele TV din Marea Britanie si SUA.


Pe mine m-au fascinat cu adevarat toate cartile scrise de acest autor, desi multi m-au intrebat ce mi se pare asa interesant sa citesc despre crime. Nu stiu sa dau o explicatie clara, dar firul povestii m-a tinut permanent cu sufletul la gura. Personajele sunt foarte bine conturate iar actiunea te face sa intorci povestea pe toate partile ca sa gasesti cheia.

Urmeaza sa citesc volumul 4.

Cartea din geanta

Cuplul din vecini – Shari Lapena

cuplul-din-vecini_1_fullsizeNu poti sti niciodata ce se intampla de cealalta parte a peretelui.  Vecina ti-a spus ca n-are chef sa-ti aduci copilul de sase luni la petrecerea ei.  Nimic personal, doar ca nu suporta sa-l auda plangand.  Sotul tau te-a asigurat ca va fi bine. Doar sunteti in vecini. Veti avea monitorul copilului la voi si veti merge pe rand acasa, din jumatate in jumatate de ora.  Fiica ta dormea ultima data cand ai fost la ea. Acum, cand te napustesti in casa cufundata-ntr-o tacere mormantala, cel mai cumplit cosmar se adevereste. Fiica ta a disparut!  Politia e la tine acasa si te intrebi cu groaza ce va descoperi.  De ce esti capabila cand cineva te impinge dincolo de limite.

“Shari Lapena imagineaza o tesatura complexa de motive si suspecti. Tensiunea e puternica pe tot parcursul cartii, pana la deznodamantul socant.” – The Times   “Extrem de captivanta si convingatoare, povestea este perfect regizata. Iar rasturnarile de situatie te vor lua complet prin surprindere.” – Daily Mail   “Un portret necrutator al unui mariaj supus unor presiuni teribile.” – Metro

Shari Lapena a lucrat ca avocata si profesoara de engleza inainte de a scrie fictiune.  Pana acum a scris doua carti de literary fiction multipremiate. Cuplul din vecini, thrillerul de debut, a devenit bestseller mondial. Cel mai recent roman al sau, tot un thriller, este Stranger in the House.

Cartea din geanta

Fetita prietenei mele – Dorothy Koomson

fetita-prietenei-mele_1_fullsizeFetita prietenei mele (2006) este cel de-al treilea si cel mai apreciat roman de pana acum al lui Dorothy Koomson, o carte in egala masura amuzanta si emotionanta despre prietenie, tradare, iertare si moarte, dar si despre dificultatile adoptiilor interrasiale.

Cand Kamryn Matika, o tanara de culoare, descopera ca logodnicul sau a inselat-o cu prietena ei cea mai buna, blonda si dragalasa Adele Brannon, ba mai urmeaza sa aiba si un copil, decide sa rupa orice legatura cu ei si sa nu-i mai vada niciodata. Dar cand Adele ii scrie din spital ca s-o anunte ca nu mai are mult de trait si s-o roage s-o adopte pe fiica ei, Tegan, Kamryn se vede nevoita sa-si revizuiasca drastic optiunile.

Cu o slujba solicitanta si o viata sociala bogata, o fetita de cinci ani este ultimul lucru care-i lipseste. Este Kamryn pregatita sa devina mama, mai ales ca Tegan ii aduce aminte de cel mai dureros episod din existenta ei? Si, daca da, este Tegan pregatita sa o accepte? Impreuna, vor porni intr-o aventura care le va ajuta sa se cunoasca nu doar una pe cealalta, ci si fiecare pe sine in moduri pe care nu le-ar fi prevazut niciodata.


Cartea asta este mult mai buna decat m-as fi asteptat. O poveste destul de complicata. Parca privesti altfel lucrurile atunci cand esti spectator. M-am regasit in cateva fragmente. Mi-a placut povestea si v-o recomand si voua.

Cartea din geanta

Recenzie: Vaduva – Fiona Barton

1072011Cod: LIT978-606-33-1052-2

An aparitie: 2016

Autor: Fiona Barton

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Buzz Books

Editie: Necartonata

Editura: LITERA

Format: 200×130

Nr. pagini: 320

Traducator: Alexandru Bumbas/Graal Soft


M-a atras destul de mult titlul acestei cărți. Mă bucur pentru asta, căci am citit o carte care chiar m-a surprins. Subiectul este unul destul de interesant. Iar pana la finalul cărții stai permanent în suspans, pentru că deși bănuiești cam ce s-ar putea întâmpla, ți se cam dau teoriile peste cap.


In ziua in care inspectorul de politie Bob Sparkes i-a batut la usa si a inceput sa puna intrebari, Jean Taylor a adoptat un rol pe care il mai jucase, intermitent, si inainte. Un rol care le-a permis ei si sotului ei sa mearga mai departe cand necazurile se acumulau…

Dar sotul ei a murit cu o saptamana in urma, iar Jean nu mai trebuie sa se prefaca. Au existat o multime de lucruri pe care ea a preferat sa nu le stie sau sa nu le vada in legatura cu crima oribila de care sotul ei era suspectat. In ultimii ani a fost prea ocupata sa fie sotia perfecta, sa ramana alaturi de el cat timp au trait sub privirile acuzatoare ale celorlalti, hartuiti de presa si de politie. Acum insa nu mai are motiv sa taca. In plus, oamenii – si mai ales insistenta jurnalista Kate Waters – vor sa-i afle povestea, vor sa stie cum a fost pentru ea sa traiasca alaturi de un criminal.
Dar, din cosmarul ultimilor ani, Jean a invatat un lucru: ca pe oameni ii poti face sa creada orice, in special ceea ce vor sa creada. Va putea ea oare sa se dezbare de personajul ei? Sa-si dezvaluie secretele si sa recunoasca – in primul rand fata de sine – adevarul?

 

Fragment din roman:

 “Marti, 12 iunie 2007
    Vaduva
Ciudata chestie, zilele de nastere. Toata lumea pare sa fie indragostita de ele, dar eu le detest – agitatia dinainte, obligatia de a fi fericit, de a petrece, dezamagirea cand nu se intampla asa. Azi am implinit treizeci si sapte de ani, iar Glen e jos, aranjeaza totul pe o tava pentru micul dejun. E inca devreme si nu mi-e foame, asa ca voi simti mancarea ca si cum as avea praf in gura, dar va trebui sa-i spun ca-mi place foarte tare. Ca il iubesc. Da, il iubesc. El este lumea mea, dar, la fiecare aniversare, ma intreb daca nu cumva anul acesta se va intampla un miracol si vom avea un copil.
Incerc sa nu ma gandesc la asta, dar aniversarile sunt dificile. Sunt momente in care iti dai seama ca a mai trecut un an, nu-i asa? Stiu ca se intampla atatea altele, dar nu ma pot abtine.
Am putea adopta un copil din strainatate. Am citit articole despre copiii din China, dar nu-i pot spune nimic lui Glen fara sa-l supar. Iata-l ca vine. Aud cestile si farfuriile zanganind pe tava. E numai un zambet si a pus un trandafir rosu in vaza de langa ouale fierte. Imi canta „La multi ani!” in timp ce se apropie de pat si adopta o voce amuzanta ca sa ma faca sa rad.
– La multi ani, draga Jeanie, la multi ani! mormaie si ma saruta pe frunte, pe nas si pe gura.
    Incep sa plang, si el imi ia tava din poala ca sa ma poata imbratisa.
    – Iarta-ma, iubire, nu stiu ce se intampla cu mine, ii spun, incercand sa zambesc.
    El imi face semn sa tac si se duce sa ia felicitarea si cadoul din dulap. E o camasa de noapte. Cu broderie englezeasca si fundite roz. Ca pentru fetite.”